Auzi fiecare șoaptă Noile SoundBar-uri Philips

Gibson Innovations lansează în România gama de sisteme SoundBar cu 3.1 și 5.1 canale, proiectate pentru cei care își doresc un sistem audio compact, dar capabil să ofere o experiență home cinema completă. Noua gamă conține modelele HTL5160B, HTL3160B, HTL2183B cu 3.1 canale, dotate cu un difuzor dedicat pentru canalul central și HTL7140B cu 5.1 canale, un SoundBar compact, dar capabil să redea un sunet extrem de puternic. Fiecare nou sistem SoundBar are și un subwoofer extern, totul pentru o dinamică sonoră mai bogată.

Noul HTL7140B este primul SoundBar cu 5.1 canale de la Philips dotat cu tehnologia brevetată Ambisound care reproduce un sunet puternic și efecte surround perceptibile din orice poziție, indiferent de forma și dimensiunile camerei.


 HTL7140B este un adevărat sistem audio 5.1, deși unitatea principală are o formă extrem de compactă, cu numai 3.8 cm înălțime și 5.4 cm adâncime. Unitatea principală are trei difuzoare pentru sunetele medii și încă două tweetere dispuse la extremități, fiind completată de subwooferul de 8 inchi cu care comunică wireless.

Pentru ca vocile din filmul vizionat să se audă cât mai clar, unul dintre difuzoarele de sunete medii a fost dispus central. Celelalte două difuzoare au propriul amplificator și redau un semnal sonor procesat diferit.  Pentru crearea efectului surround, cu un sunet care te înconjoară, tweeterele sunt poziționate oblic, fiind îndreptate către exterior.

HTL7140B este compatibil Dolby Digital Pro Logic II și redă sunetul la o putere de 320W.
Poate fi conectat ușor cu alte sisteme și dispozitive, fiind dotat cu intrare optică digitală, ieșire HDMI 1.4 (ARC), intrare HDMI, conector auxiliar de 3,5 mm și port USB. Dar dispune și de tehnologie Bluetooth și NFC pentru conectarea wireless a dispozitivelor portabile.

Celelalte modele din gamă - HTL5160B, HTL3160B, HTL2183B – au și ele un difuzor dedicat canalului central, totul pentru ca dialogurile din filme să se audă clar. Toate sunt capabile să redea un sunet autentic pe 3.1 canale și să creeze o experiență home cinema care ar fi dificil de realizat cu un SoundBar tradițional dotat doar cu canale stereo, pentru stânga și dreapta.
 
Au Dolby Digital Pro Logic II și Virtual Surround Sound, astfel că pot produce un sunet surround bogat și captivant, fără a fi nevoie de amplasarea mai multor boxe.
Toate cele 3 SoundBar-uri din gamă au subwoofer extern, iar la HTL3160B și HTL5160B acesta comunică wireless cu baza, eliminând în acest fel neplăcutele cabluri.

Se pot conecta prin Bluetooth cu diverse dispozitive portabile pentru redarea muzicii, sunt echipate cu ieșire HDMI ARC și HDMI CEC pentru controlul EasyLink printr-o singură telecomandă, au intrare auxiliară de 3.5 mm și o alta HDMI pentru redarea sunetului din alte surse. Nu le lipsește un port USB și compatibilitate MP3 pentru redarea melodiilor direct de pe soluții externe de stocare. Modelul HTL5160B are suplimentar tehnologie NFC și compatibilitate cu Google Cast și Spotify Connect, pentru a vă bucura de melodiile preferate prin intermediul serviciilor cloud.  HTL2183B are o putere de ieșire de 150W, HTL3160B de 200W, iar HTL5160B de 320W.

Prețurile diferă în funcție de magazinul din care achiziționați produsul:
•    HTL7104B/12 – 2429 lei
•    HTL5160B/12 - 1599 lei
•    HTL3160B/12 - 1079 lei
•    HTL2183B/12 - 799 lei
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod