Kinetic Sport & Medicine a inaugurat cea mai moderna clinică de recuperare medicală și sportivă din România

Kinetic Sport & Medicine a inaugurat noul spațiu dotat cu aparatură modernă, de peste 1300 mp, în care clinica a fost relocată. Investiția în noul sediu  este de peste 1 milion de euro și beneficiază de 35 de cabinete individuale de tratament, aparatură modernă unică în România și două noi concepte: Centru de recuperare a coloanei vertebrale (Spine center) și Kinetic Kids dedicat recuperării celor mici.

Mutarea a însemnat un nou pas în planul de dezvoltare a brandului Kinetic Sport & Medicine care, în acest an, s-a extins și în Iași, având deja un sediu la Cluj. “În cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria suntem ghidați de convingerea că bine nu este suficient.
Este nevoie de excelență în servicii medicale și acum și în cele de recuperare medicală și sportivă. Suntem alături de Kinetic Sport & Medicine tocmai pentru că tratamentele de recuperare de care beneficiază pacienții să fie la un nivel foarte ridicat, iar inaugurarea noului spațiu al clinicii din București este încă un pas pentru planurile noastre ambițioase. Lansarea Kinetic Kids va fi urmată de noi proiecte în 2019 și avem certitudinea că vom obține cele mai bune rezultate în recuperare prin modul de îmbinare a tehnologiei de ultima generație cu expertiza și energia echipei Kinetic.
” a declarat Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate Regina Maria.

Prima clinică Kinetic Sport & Medicine a fost deschisă în 2012 și, de atunci, oferă servicii de kinetoterapie și fizioterapie la cele mai înalte standarde din România.
În ultimii 6 ani, peste 16.000 de pacienți au trecut pragul clinicii, dintre care sportivi de performanță precum Simona Halep, Irina Begu, Horia Tecău, Cosmin Contra și au beneficiat cu succes de tratamente de recuperare sportivă și medicală printr-o serie de terapii și tehnici eficiente care sunt practicate la nivel internațional.

“Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte acest moment, aș spune că este împlinirea unui vis frumos. Am pornit la drum acum 6 ani într-un spațiu mic cu 2 angajați și am ajuns la ce suntem azi: o echipă ambițioasă și energică de 100 de terapeuți care își completează pregătirea cu aparatură de înaltă performanță pentru cele mai bune rezultate în recuperare.” a declarat Gelu Cosma, fondatorul clinicii Kinetic Sport & Medicine.

Clinica este dotată cu aparatură de ultimă generație precum Biodex, AlterG sau MedX care oferă nu doar recuperarea pacienților în cele mai bune condiții, dar mai ales posibilitatea de a evalua și a stoca datele pentru ca ulterior să putem compara evoluția stării pacienților pe parcursul programului de recuperare.
Modelul de lucru progresiv, ce începe cu o analiză amănunțită înainte de începerea programului, este caracteristică principală a clinicilor Kinetic Sport & Medicine, acest lucru asigurând un protocol de operare extrem de eficient pentru recuperarea pe termen mediu și lung a pacienților.

Kinetic Kids este noul concept lansat odată cu inaugurarea spațiului din Nicolae Caranfil nr. 85A care își desfășoară activitatea într-o zonă dedicată de 150 mp și care beneficiază de terapeuți cu experiență în recuperarea celor mici. Kinetic Kids este specializat în programe de kinetoterapie și fizioterapie pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0 luni și 18 ani. Programele Kinetic Kids vizează afecțiuni variate - de la cele ortopedice până la afecțiuni neurologice sau boli neuromusculare. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod