Show-ul Românii au talent introduce Wild Card-ul în sezonul #7epic!

De acum, emoțiile iau proporții, visurile devin cât se poate de reale, milioane de inimi susțin eroii talentului, LIVE, în prima semifinală Românii au talent, vineri, de la 20:30.
Semifinalele competiției încep săptămâna aceasta în forță, iar românii vor avea parte de un spectacol LIVE senzațional și se vor bucura de momente fascinante, gândite și pregătite minuțios de unii dintre cei mai talentați și carismatici concurenți ai acestui sezon.

În fiecare vineri seară vom urmări show-uri extraordinare, însă și o luptă acerbă pentru premiul în valoare de 120.000 de euro și titul de cel mai talentat român. Dintre cei 50 de semifinaliști, doar 11 vor ajunge în marea finală, decizia aparținând telespectatorilor și juraților.
Zece concurenți vor fi aleși din cele 5 semifinale de către public și juriu, iar un concurent va fi în sezonul acesta Wild Card-ul juriului. Wild Card-ul reprezintă alegerea juraților pentru marea finală, dintre semifinaliștii care nu se vor califica pentru ultima etapă a competiției. Aceasta va fi strict alegerea lor, criteriile fiind originalitatea, creativitatea și curajul. La finalul ultimei semifinale, Andi, Mihaela, Andra și Florin vor decide cine este cel de-al 11-lea finalist.

Începând de vinerea aceasta, de la 20:30, trăim LIVE emoția, energia, bucuria și vibrația pe care numai show-ul Românii au talent le aduce!
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod