Fetele de la Amadeus au cucerit Mexicul!

Cele patru artiste din trupa Amadeus continuă să cucerească teritorii noi din toată lumea. După ce au cântat la Atlantis Dubai alături de Lara Fabian, și în Mumbai, India, în cetatea filmului de la Bollywood, româncele au traversat Atlanticul și au ajuns în Mexic.
Ele au fost invitate de o renumită companie farmaceutică internațională pentru a susține un concert de o oră la marele eveniment din Puerto Vallarta, unde au fost prezenți sute de invitați din industrie.

În mod surprinzător, cel mai mare număr de fani Amadeus se află în Mexic, zeci de mii de oameni dintre cei care urmăresc contul lor de YouTube și paginile de socializare fiind din această țară.

Astfel se face că piesele româncelor sunt în mare vogă în America Centrală și că au fost singura trupă invitată să susțină concert la marele eveniment din Puerto Vallarta.
Chiar dacă acest lucru a însemnat să fie decontat și transportul și cazarea la 5 stele pentru 7 persoane. Orice doleanță a lor a fost îndeplinită de gazde, având tratație de adevărate staruri internaționale.

Pentru show-ul cu pricina, artistele au schimbat patru tipuri de ținute, și au interpretat, cu instrumente și voce, alături de bandul lor extins (clape și tobe), atât piese proprii, originale, cât și coveruri inedite ale unor hituri internaționale, inclusiv adaptări ale muzicii mexicane, spre deliciul invitaților.

„A fost o experiență extraordinară.
Scurtă, dar intensă. De-a lungul timpului ne-au scris mulți fani din Mexic că și-ar dori mult să ne cunoască și să ne vadă cântând live. A fost prima ocazie de a ajunge acolo. Concertul a fost atât de bine primit, încât ne vom întoarce în Mexic peste 10 zile, cu un alt concert. De această dată, în Mexico City, capitala lor. Va fi cu siguranță alt tip de experiență. De la plaja exotică din Puerto Vallarta, în metropola imensă și aglomerată din centrul țării.  Mexicanii sunt oameni foarte calzi și primitori, ca și românii.
Chiar ne-am simțit extraordinar și ne-a plăcut și mâncarea lor tradițională”, declară Andreea Runceanu.

Amadeus va susține luna aceasta un al doilea concert în Mexic, urmând să revină în țară pentru a lansa un nou proiect, o colaborare cu o cunoscută artistă din România, despre care preferă momentan să nu ofere multe amănunte.

„Va fi ceva foarte frumos și special”, menționează Patricia Cimpoiașu.

Amadeus a concertat recent în Mumbai, India, Dubai, la Atlantis The Palm, alături de Lara Fabian, în Paris, pe scena renumitului La Palace,  în impresionantul Colosseum El Djem din Tunis, amfiteatrul roman, patrimoniu mondial UNESCO, unde s-a filmat și celebra peliculă Gladiatorul, precum și în Salle des Etoiles, Monte Carlo, în show-ul casei de modă Dior.

Prin muzica universală compusă și lansată la nivel internațional și prin spectacolele live impecabile oferite, Amadeus a devenit, în ultimii ani, formația autohtonă cu cel mai mare succes peste hotare. 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod