ADHD - afecteaza in special baietii

Deficitul de atentie si hiperactivitate (ADHD) este o afectiune biologica a creierului, cauzata de un dezechilibru intre o parte dintre neurotransmitatorii creierului. Aceste substante sunt folosite pentru transmiterea semnalelor intre celulele nervoase. Afectiunea se caracterizeaza prin hiperactivitate sau comportament impulsiv si deficit de atentie. Aceste simptome nu pot fi explicate de nici o alta afectiune psihica si nu au nici o legatura cu abilitatile intelectuale sau cu stadiul de dezvoltare.


De ce copilul meu are ADHD?

Pana in prezent, exista putine dovezi care sa ateste ca ADHD este provocat de factori sociali sau de mediu. Principalele cauze se cred a fi legate de factorii neurobilogici si genetici, dar asta nu inseamna ca factorii de mediu nu pot influenta severitatea tulburarii. Prof. dr. Val Harpin, pediatru la clinica de copii Sheffield, UK, cu o experienta de 20 de ani de lucru alaturi de copiii cu ADHD, spune ca "fumatul in sarcina creste riscul de ADHD".

Dintre factorii care pot fi implicati in ADHD, mai fac parte: toxemia gravidica (infectii neonatale), greutatea mica la nastere, encefalita sau meningita in primul an de nastere, traumatismul cranian, expunerea intrauterina la substante toxice (alcool, nicotina, plumb).

Cercetarile efectuate pana in prezent au aratat ca ADHD se transmite genetic, de la parinti la copii, gradul de transmitere fiind de 69-90%. Rudele de gradul I si II ale pacientilor cu ADHD prezinta un risc de 5 ori mai mare sa sufere de aceasta tulburare, iar copilul unui parinte cu ADHD poate sa aiba, in proportie de 50%, ADHD. In cazul in care un copil are ADHD, exista 30-40% sanse ca si fratele sau sora acestuia sa aiba aceasta tulburare.

Conform studiilor, ADHD este o tulburare de sex dependenta, fiind de 3 ori mai frecventa la baieti decat la fete.


Cum recunosti un copil cu ADHD?

Deficitul de atentie si hiperactivitate se manifesta diferit, in functie de varsta copilului. Afla cum poti recunoaste un copil cu deficit de atentie si hiperactivitate.

Copilul mic, sub 3 ani:

• plange frecvent si se linisteste greu;
• are tulburari de somn provocate de hiperactivitate si neliniste;
• mananca putin, suge cu greutate, plange in timpul alimentatiei.

Copilul prescolar:

• este foarte agitat;
• prezinta o curiozitate nemasurata;
• in timpul jocului este distructiv, galagios, se raneste des;
• solicita o atentie excesiva din partea parintilor;
• deseori are crize de furie;
• poate avea o intarziere in dezvoltarea motorie si a limbajului;
• coopereaza cu dificultate;
• doarme putin.

Copilul de varsta scolara:

• este hiperactiv;
• este distras cu usurinta;
• intampina dificultati in efectuarea temelor;
• este impulsiv si chiar agresiv;
• poate intampina tulburari de invatare (35%), ticuri, enurezis;
• este dezorganizat;
• nu are simtul timpului;
• prezinta dificultati de relationare cu copiii de aceeasi varsta;
• nu respecta regulile;
• are relatii tensionate cu profesorii.

Adolescentul:

• este mai putin hiperactiv, dar foarte impulsiv;
• este neatent, distras, plictisit;
• are un comportament inadecvat la scoala;
• are accese de furie si toleranta scazuta la frustrare;
• nu recunoaste autoritatea;
• are relatii tensionate cu tinerii de aceeasi varsta;
• are stima de sine scazuta;
• este apatic si predispus la depresii;
• prezinta un risc crescut de abuz de substante, activitate sexuala precoce, delicventa juvenila.

Ce se intampla daca nu este tratata?

In cazul netratarii, ne spune prof. dr. Iuliana Dobrescu, copiii cu ADHD au o predilectie spre accidentari, exmatriculare si dependenta de substante. Statisticile arata ca 46,3% dintre copiii cu ADHD nu termina liceul si 30% dintre ei au o inclinare spre delicventa.

ADHD insa nu se manifesta doar in copilarie, cercetarile arata ca 65% dintre copiii cu ADHD prezinta simptome si cand ajung la varsta adulta.


In ce consta tratamentul ADHD?

In functie de severitatea simptomelor si a modului in care influenteaza acestea viata copilului si a celor apropiati, medicul impreuna cu parintii vor decide daca este necesara administrarea de medicamente. Pe langa medicatie, o importanta majora o are construirea suportului famial si educational care sa antreneze copilul intr-un program de terapie comportamentala.