Dieta pentru gută: ce să mănânci și ce să eviți


Dacă ai gută este esențial să știi ce alimente cresc nivelul de acid uric din sânge. Află ce trebuie să includă dieta pentru gută și ce ar trebui să elimini din meniul zilnic.
Guta este o formă de artrită care se manifestă în momentul în care crește concentrația de acid uric din sânge, cauzând formarea unor cristale în jurul și în interiorul articulațiilor. Acidul uric este produs atunci când organismul prelucrează alimente bogate în purine și este eliminat prin intermediul urinei.
Dieta pentru prevenirea gutei nu este un remediu definitiv, ci contribuie la reducerea concentrației de acid uric din sânge. De asemenea, reduce riscul de declanșare a crizelor de gută și încetinește procesul de deteriorare a articulațiilor. Persoanele care suferă de această afecțiune trebuie să aibă un meniu adecvat și, de asemenea, iau și medicamente pentru a menține o producție scăzută de acid uric, precum și împotriva durerilor.

 
Ce obiective are dieta pentru gută?

Un meniu alcătuit special pentru persoanele care au primit acest diagnostic urmărește să îndeplinească următoarele cerințe:
- să te ajute să ajungi la o greutate normală;
- să îți formeze niște obiceiuri alimentare sănătoase;
- să reducă foarte mult consumul de purine;
- să includă în cadrul meniului zilnic alimentele care pot ține sub control nivelul de acid uric din sânge.
Ca regulă generală este recomandat să consumi porții moderate din alimentele sănătoase.

 
Iată principiile pe care se bazează dieta pentru gută:

 
1. Eliminarea kilogramelor în plus

Obezitatea crește riscul manifestărilor specifice gutei, în timp ce o greutate normală previne crizele. În urma studiilor realizate s-a constatat că eliminarea kilogramelor în exces, chiar și în condițiile în care se consumă alimente bogate în purine, reduce semnificativ nivelul de acid uric și frecvența crizelor de gută. O greutate normală reduce presiunea exercitată asupra articulațiilor.

 
2. Consumul preponderent de carbohidrații complecși

Contează foarte mult ce fel de carbohidrați consumi. Alege cât mai des fructele, legumele și cerealele integrale. Evită preparatele și băuturile care conțin sirop de glucoză-fructoză și limitează consumul de suc de fructe la 1, cel mult 2 pahare la 2 zile.

 
3. Hidratarea optimă

Consumul suficient de lichide este foarte important pentru sănătatea articulațiilor. Consumă 8-10 pahare de apă plată în fiecare zi.

  
4. Numai grăsimi sănătoase

Grăsimile saturate înrăutățesc starea persoanelor care suferă de gută pentru că favorizează inflamațiile. Redu foarte mult cantitățile consumate de carne roșie, lactate integrale sau orice alt tip de carne grasă.

 
5. Un aport eficient de proteine

Alege de fiecare dată friptura slabă de pui sau de curcan, lactatele degresate sau lintea.
Vei obține mese consistente fără a-ți agrava starea de sănătate.

 
Iată ce alimente ar trebui să eviți dacă urmezi dieta pentru gută:

 
1. Organele

Nu consuma ficat, pipote sau rinichi, fie simple, fie în cadrul diferitelor umpluturi pentru plăcinte. Au un conținut ridicat de purine și te expun crizelor de gută.

 
2. Carnea roșie

Limitează cantitățile consumate de carne de vită, miel și porc.

 
3. Fructele de mare și peștele

Anumite alimente de acest tip, cum sunt sardinele, tonul sau crustaceele conțin mai multe purine. Cu toate acestea, specialiștii consideră că beneficiile depășesc riscurile în cazul peștelui și al fructelor de mare, astfel că poți consuma o cantitate moderată, de 3-4 ori pe săptămână. 

 
4. Legumele cu un conținut ridicat de purine

Sparanghelul și spanacul conțin cele mai multe purine și de obicei erau excluse din dieta persoanelor care primeau diagnosticul de gută. Studiile recente nu au putut constata o legătură directă între consumul acestor legume și crizele de gută, dar trebuie să fii în continuare prudent.

 
5. Alcoolul

Berea și băuturile alcoolice distilate cresc riscul declanșării crizelor de gută și frecvența de apariție a acestora. Un consum moderat de vin roșu nu influențează negativ starea celor care suferă de gută.
În timpul crizelor trebuie neapărat să renunți complet la alcool, iar după ce te simți mai bine continuă să eviți berea în mod special.

 
6. Dulciurile și sucurile

Este recomandat să limitezi cantitatea sau să renunți complet la cerealele rafinate cu mult zahăr, produsele de patiserie și bomboane. De asemenea, nu consuma sucuri acidulate deoarece conțin prea mult zahăr.

 
Remedii naturale?

 
Specialiștii au identificat trei variante de remedii, în afara medicamentelor clasice:

 
1. Vitamina C

Suplimentele de vitamina C ar putea reduce nivelul de acid uric din sânge. 500mg luate în fiecare zi ar putea deveni foarte utile în cadrul unui plan de alimentație benefic.

 
2. Cafeaua

În cadrul studiilor realizate s-a constatat că un consum moderat de cafea poate preveni crizele de gută. Cu toate acestea, consumul de cafea ar putea să nu fie soluția potrivită dacă suferi și de alte afecțiuni. Cel mai bine este să discuți cu medicul tău înainte de a începe să bei cafea pentru a-ți ameliora starea.

 
3. Cireșele

Consumul zilnic de cireșe a fost asociat cu o frecvență mult mai redusă a crizelor de gută, precum și cu o reducere rapidă a durerilor. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;