10 alimente care-ţi dau dureri de cap

Dacă te confrunţi frecvent cu dureri de cap şi nu le cunoşti cauza, analizează-ţi puţin dieta zilnică, pentru că există numeroase alimente care pot să declanşeze acest simptom. Află care sunt acestea!

Dacă te confrunţi frecvent cu dureri de cap şi nu le cunoşti cauza, analizează-ţi puţin dieta zilnică, pentru că există numeroase alimente care pot să declanşeze acest simptom. Află care sunt acestea!

 

Aproximativ jumătate dintre români suferă de dureri de cap cel puţin o dată pe lună, arată studii recente, iar majoritatea se confruntă cu această problemă săptămânal. Unde trebuie să cauţi cauza? În frigider, pentru că foarte multe alimente pe care le consumăm zilnic conţin anumite substanţe care pot să declanşeze durerea de cap.



De reţinut! Dacă durerea nu cedează la medicamente şi rezistă peste o zi, este recomandat să te programezi pentru un consult medical, pentru a exclude existenţa unei afecţiuni mai serioase. Durerile de cap frecvente pot reprezenta un semnal de alarmă care nu trebuie lăsat netratat pentru că "pot produce alterări anatomice şi reprezintă un factor de risc pentru accidentul vascular cerebral", explică dr. Armand Frăsineanu, specialist în neurologie la Spitalul Colentina din Capitală.

Iată alimentele care pot genera durere de cap:

 

1. Vinul roşu sau alte băuturi alcoolice

2. Iaurtul sau alte produse lactate

3. Bananele

4. Citricele

5. Stafidele sau alte fructe uscate

6. Afumăturile

7. Brânza mucegăită

8. Ciocolata

9. Produsele care conţin grâu

10. Orice produs care conţine conservanţi.

 

 

Ce poţi face pentru ameliorarea durerilor de cap?

 

  • Evită alimentele care ai constatat că îţi declanşează durerea de cap
  • Somnul trebuie să aibă întotdeauna prioritate şi să respecţi cât de cât un program bine stabilit
  • Ai grijă la cafea, alcool, nicotină sau mesele bogate în alimente grase înainte de somn. Nu sunt deloc indicate şi nu îţi vor face bine
  • Ai grijă la medicamentele pe care le iei (unele au cofeină sau alte substanţe stimulante)
  • Respectă un program al meselor pe parcursul zilei şi nu sări peste micul dejun, prânz şi cină
  • Întocmeşte-ţi un program de exerciţii fizice şi respectă-l.

 

 

Ce plante îţi pot ameliora durerile de cap?

 

  • Menta - este folosită de sute de ani pentru tratarea durerilor de cap. Pune 1 linguriţă de frunze la 1 cană cu apă fiartă, acoperă şi lasă la infuzat 5 minute.
  • Ciuboţica cucului (primula veris) - este recomandată pentru tratarea migrenelor. Toarnă o cană cu apă fiartă peste 1 linguriţă de flori sau rădăcină. Fierbe puţin şi lasă la infuzat 5-10 minute.
  • Gingko Biloba - îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, permiţând oxigenarea creierului. Nu este recomandat să iei gingko biloba în asociere cu aspirina sau alte medicamente pentru dureri de cap, deoarece poate să apară reacţii adverse.
  • Muşeţelul - te ajută la relaxare şi eliberează tensiunea cauzată de stres.
    Pune o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte şi lasă la infuzat 10 minute.



Sursa video: www.ehow.com
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod