5 lucruri despre viaţa ta personală pe care ar trebui să le ţii doar pentru tine

Mulţi dintre noi avem obiceiul de a le da prea multe informaţii oamenilor care nu merită.
Ne place să fim ca o carte deschisă şi nu avem nicio problemă cu asta, numai că unii exagerează cu divulgarea informaţiilor despre viaţa personală. Oricui îi place un pic de mister. De aceea este atât de important să ştii în cine să ai încredere şi să oferi detalii despre tine, deoarece nu toată lumea va reacţiona pozitiv la ceea ce spui. De asemenea, este util să ştii la ce să te aştepţi de la cei din jurul tău şi să ţii cont de context şi de atmosferă.

În această lume nu poţi să te încrezi în oricine, pentru că altfel ai putea sfârşi suferind. Încearcă să păstrezi lucrurile pentru tine însuţi!

Care sunt lucrurile pe care nu ar trebui să le divulgi despre viaţa ta?


Resentimentele

Cu toţii am trecut prin situaţii rele şi neplăcute în trecut. Poate fi vorba despre o colegă pe care ai urât-o în şcoală sau despre o fostă iubită care te-a înşelat.
În primul rând, trebuie să depui eforturi să treci peste aceste sentimente negative. Şi, dacă nu reuşeşti, a doua opţiune este de a vorbi cu pozitivism despre aceste lucruri cu cei pe care îi ai în faţă. Aceştia, probabil, îţi vor oferi sfaturi pentru a trece peste. Trebuie să renunţi la energia negativă care te înconjoară.

Bunurile materiale

Ştim cu toţii că există lucruri mai importante în viaţă decât banii. Şi, totuşi, avem maşini şi telefoane de ultimă generaţie. Este în regulă să te tratezi bine, dar nu te ataşa prea mult de lucrurile materiale, indiferent cât ai plătit pentru ele.
Este uşor să devii arogant, iar acastă atitudine ai putea să se transforme în obsesie. Este posibil să nu realizezi acest lucru, dar oamenii îl vor vedea ca pe un prost obicei şi te vor cataloga drept o persoană rea. Fii modest!

Obiectivele pentru viitor

Chiar şi ştiinşa spune că ai şanse mai mari să îţi atingi ţelurile dacă nu le divulgi altor persoane. Acesta este modul în care funcţionează: atunci când spui altora despre visurile şi obiectivele tale, ei ar putea să te facă să îţi pierzi motivarea sau să încerce să îţi fure reuşitele. În cele din urmă, vei rămâne cu sentimentul că altcineva îţi trăieşti visul şi că nu mai ai nicio motivaţie.
Spune toate aceste lucruri atunci când ai câştigat deja ce ţi-ai dorit!

Venitul tău

Nu spune niciodată unei alte persoane cât de mult câştigi. Doar o mână de oameni ar trebui să ştie ce salariu ai şi aceia ar trebui să fie persoane foarte apropiate. Nu vrei ca toată lumea să ştie ce situaţie financiară ai. Dacă eşti bogat, se va percepe drept laudă şi, dacă nu eşti, lumea o să zică că te plângi. Acest lucru poate duce la schimbarea relaţiilor într-un mod drastic. Atunci când aproape toţi cei din jur ştiu cât câştigi, cu sigurnaţă ei îşi vor schimba comportamentul faţă de tine.

Faptele bune

Se ştie că a face fapte bune atrage karma pozitivă.
Este absolut adevărat. Nu te lăsa niciodată descurajat să faci lucruri bune, dar nu te lăuda. Acest lucru va anula fapta pe care o faci, pentru că oamenii care au nevoie de ajutorul tău merită toată atenţia, nu tu!


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod