De ce ne place mirosul de ploaie atât de mult

Îți place mirosul de ploaie? Dacă da, află că nu ești singurul.
De fapt, unii oameni de știință sunt de părere că oamenii au moștenit afecțiunea lor pentru mirosul de ploaie de la strămoșii care se bazau pe vremea ploiasă pentru supraviețuire. Dar de ce ne place atât de mult mirosul de ploaie? Iată câteva explicații științifice!

Care este motivul pentru care ne place mirosul de ploaie?


Există mai multe mirosuri asociate cu precipitațiile pe care oamenii le găsesc plăcute. Unul dintre aceste mirosuri, numit petrichor, este prezent atunci când plouă după o perioadă lungă de timp.
Termenul petrichor a fost inventat în 1964 de către doi oameni de știință australieni care studiau mirosurile vremii umede și este derivat dintr-o pereche de reacții chimice.

Unele plante secretă uleiuri în perioadele uscate, iar în momentul în care plouă, aceste uleiuri sunt eliberate în aer. A doua reacție care cauzeaza apariția mirosului de ploaie apare atunci când sunt eliberate substanțe chimice produse de bacterii prezente în sol, cunoscute sub numele de actinomicite. Acești compuși aromatici se combină pentru a crea un parfum plăcut când picăturile de ploaie ating solul.

Un alt miros asociat cu ploaia este cel al ozonului.
În timpul unei furtuni, fulgerul poate împărți moleculele de oxigen și de azot din atmosferă și, la rândul lor, se pot recombina în oxidul nitric. Această substanță interacționează cu alte substanțe chimice din atmosferă pentru a forma ozonul, care care are un miros intens, aducând puțin aminte de clor.

Atunci când cineva spune că poate mirosi venirea ploii, poate fi datorită faptului că vântul care vine dinspre o furtună ce se apropie a transportat ozonul din nori spre nările persoanei respective.
Data viitoare când te vei lăsa învăluit de mirosul de ploaie, vei avea și o explicație științifică pentru aprecierea acestui miros natural.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod