Cu cât ai mai mulți prieteni, cu atât te simți mai singur

iulia-mirica
Singurătatea cronică este o epidemie modernă. Trăim în timpuri atât de aglomerate, încât este frecvent întâlnită sacrificarea relațiilor pentru mai multă muncă, mai mulți bani și alte lucruri. Dar, ca specie, oamenii nu se descurcă în singurătate. Supraviețuim cel mai bine în grupuri, unde putem să apelăm la alte persoane pentru sprijin și empatie. Însă știai că te simți mai singur cu cât ai mai mulți prieteni? Iată de ce!

De ce te simți mai singur atunci când ai mai mulți prieteni?


Când sentimentul de singurătate pare să ne copleșească, instinctul este să ne facem mai mulți prieteni și să socializăm. Dar toate aceste lucruri duc la o conștientizare mai intensă a singurătății. Singurătatea există chiar și când e vorba de companie fizică.

Sentimentul de a te simți singur nu este același lucru cu a fi singur cu adevărat. Gândește-te la această situație obișnuită: la o adunare de familie, rudele stau la aceeași masă, însă se uită pe Facebook pe telefon.
Persoanele acestea nu sunt cu adevărat singure, ci creează singurătate. Prin faptul că sunt mai interesate de telefonul lor decât de compania fizică, acestea pierd o conexiune umană adevărată.

Un alt exemplu este reprezentat de pacienții din spitale. În timp ce bolnavii sunt înconjurați literalmente de persoane care îi ajută, aceștia se simt adesea singuri și uitați dacă rudele lor nu îi vizitează frecvent. Orice tip de separare, fie ea literară sau emoțională, ne face să ne simțim singuri.

O parte a problemei din a ne face noi prieteni pentru a umple un gol provine din faptul că aceste conexiuni nu sunt relevante.
Acest lucru se datorează simplității conexiunii cu oameni noi.

De fiecare dată când deschizi o aplicație precum Facebook sau SnapChat, te conectezi cu oamenii. Aceștia ar putea fi prieteni de lungă durată, cunoscuți sau chiar și străini, dar care e diferența dintre un prieten adevărat și un străin de pe internet? O persoană poate avea mii de prieteni pe Facebook, dar cunoaște cu adevărat doar 50 dintre ei. Numărul mare al prietenilor nu înseamnă că singurătatea este imposibilă.

O altă tendință în remedierea rapidă a singurătății este reprezentată de aplicațiile pentru dating.
Dacă ai nevoie ca o persoană să te complimenteze sau să-ți țină companie, orice aplicație de dating te poate face să te simți mai bine în câteva minute. Și, cu toate că nu te simți singur pentru o oră pe care o petreci cu persoana respectivă, te vei simți mai singur după ce pleacă aceasta.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod