Studiu. Bărbații, cauza agresivităţii în trafic. Opinia specialistului

Majoritatea au vârste cuprinse între 18 și 40 de ani şi se ghidează după zicala „dacă nu riști, nu câștigi”, le place să vadă cât de aproape pot rula față de mașina din faţă și le place să îi șicaneze pe ceilalți.

Studiul realizat de prof. univ. dr. Mihaela Rus și psiholog principal Ionel Simionca, de la Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ, scoate în evidență nevoia de risc, de adrenalină și de senzațional a bărbaților atunci când se află la volan, iar indicatorii arată că aceștia adoptă un comportament mult mai agresiv decât femeile, neanticipând riscurile majore ale acestui stil neproductiv de a conduce.

În același timp, 88% dintre bărbații de 18-25 de ani și 70% dintre bărbații de 25-40 ani sunt de părere că riscul de accident este minim dacă au o mașină bună și peste 65% dintre bărbații de 18-40 de ani recunosc că se enervează atunci când traficul e aglomerat și că depășesc fără să stea pe gânduri coloane de mașini.

De cealaltă parte, autorii studiului cred că femeile adoptă un stil mai puțin agresiv și, astfel, sunt mai puțin expuse riscului în trafic, iar tinerii au o propensiune către risc mai mare decât persoanele mature, explicațiile specialiștilor fiind strâns legate de indicele de maturitate rutier și de teribilismul specific vârstei.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • racord pe 3 Apr 2016, 11:02
    Agresivitatea la volan

    Mare scofala.Ca sa ajungeti la agresivitatea barbatilor-in orcare imprejurare-nu trbuie dacat cunoasterea vietii pe viu.!!! si o mima cultura.Agresivitatea e in sangele barbatului,MASCULULUI.Restul,este EDUCATIA.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod