12 secrete ale psihicului uman – te vor ajuta să iei decizii bune

Majoritatea problemelor în viață apar din două motive: ori acționezi fără să gândești, ori gândești fără să acționezi vreodată.
La fel, schimbarea din fiecare din noi intervine atunci cand am invatat indeajuns de mult incat sa o dorim cu ardoare sau am suferit destul incat sa avem nevoie de ea.

Creierul nostru inca este un maestru absolut al secretelor, insa cateva dintre ele au iesit la iveala pentru a ne face viata mai usoara. Deja dezvolt o pasiune in a le colectiona  – ma fac sa ma simt mai bine cu privire la ceea ce simt, iar asta nu e putin lucru, asa ca sper sa te ajute si pe tine.

Asadar, stiai ca…


Studiile confirma ca unii oameni se nasc cu o inclinatie naturala pentru matematica, pe cand altii sunt genetic predispusi la pesimism – stiam eu!
Mancarea care nu a fost gatita de noi ni se pare mai gustoasa – asta pentru ca pe masura ce pregatim o masa simtim mirosul, gustam ingredientele si ne imaginam rezultatul final, astfel ca pentru creier e ca si cum am devorat deja preparatul.
Creierul nostru s-a adaptat la emoji si percepe o fata zambitoare pe ecran ca pe un zambet real.
In 85% din cazuri, suferinta este confundata cu furia – cand, de fapt, persoana nu e suparata foc, ci doar extrem de dezamagita.
Daca reusesti sa te convingi ca ai dormit bine si esti super odihnit, creierul tau ajunge sa creada asta si sa se comporta ca atare.
Sunt studii noi care atesta faptul ca fobiile sunt niste amintiri stocate in ADN-ul nostru, transmise de-a lungul generatiilor. Citeste continuarea pe andreearaicu.ro


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod