6 tendințe în modă pentru primăvara 2021

Vremea este încă instabilă și zilele calde alternează cu cele reci, dar asta nu înseamnă că nu ne putem face planuri pentru ținutele de primăvara.
Prezentările din cadrul celor mai importante festivaluri de modă ne-au oferi câteva indicii asupra principalelor tendințe pentru primăvara 2021, chiar dacă s-au desfășurat diferit față de edițiile precedente. Cele mai multe prezentări de modă au fost susținute virtual sau au fost lansate numai fotografiile de prezentare, spre deosebire de anii trecuți când în primele rânduri de lângă catwalk se aflau numeroase celebrități și fashioniste. 

Tendințele pentru această primăvară păstrează elemente cunoscute, pe care le-am văzut încă din vara anului trecut, însă aduc și noutăți interesante. De la mânecile bufante care sunt populare deja de câteva sezoane și până la piesele vestimentare decupate sau cele în nuanțe metalice, acest sezon ne oferă numeroase variante pentru ținute trendy și originale. 

Descoperă șase tendințe în modă pentru primăvara 2021:


Topuri și rochii cu umeri voluminoși

Mânecile bufante și umerii voluminoși sunt un trend important deja de câteva sezoane și nu par să se demodeze prea curând.
Este un look inspirat din anii '80, care se va menține în tendințe și în această primăvară. Vom vedea tot mai topuri sau rochii cu umeri voluminoși, statement, care vor atrage toate privirile. Se potrivesc perfect pentru rochiile lejere de primăvară sau chiar puloverele tricotate, din zilele răcoroase.

Citește și: 
Ce rochii se poartă în primăvara 2021. Cele mai importante tendințe


Topul sutien

Este o tendință utilă în zilele calde de primăvară și, la fel ca în cazul umerilor voluminoși, este „moștenit” de vara trecută. Deși poate părea un trend îndrăzneț, care nu se potrivește oricui, se va dovedi foarte util atunci când vrei să porți sacouri sau cardigane descheiate, o altă tendință a acestui an.
O variantă interesantă este formată din cardiganele cu mânecă scurtă și bustieră sau top scurt tricotat. Le poți purta cu jeanși cu talie înaltă sau fuste.

Jeanșii lejeri

Modelele largi de blugi se numără printre trendurile primăverii 2021. Nu înseamnă că vor înlocui jeanșii skinny, care au devenit de mult timp adevărate piese de bază din garderoba celor mai multor femei, însă vin să completeze opțiunile pe care le avem sezon acesta. Se poartă în special blugii cu o croială lejeră, puțin largă, pe care îi poți asocia cu topuri cu mâneci bufante, cămăși în stil androgin sau topuri decupate.

Gulerul statement

Cu un aspect retro interesant, gulerul statement a evoluat de la stilul vintage care a fost în trend anul trecut la stilul statement care este în tendințe sezonul acesta.
Alege piese cu gulere supradimensionate, decorate cu elemente interesante. De asemenea, poți să încerci gulere detașabile, care pot fi purtate cu orice pulover, rochie sau top.

Materiale în nuanțe metalice

Acest trend oferă un look disco ce amintește de anii '90. Poate părea un trend intimidant la prima vedere, însă îl poți include cu ușurință în ținutele tale. De exemplu, pantalonii în nuanțe metalizate de argintiu sau auriu sunt excelenți pentru ținutele de petrecere. Iar o pelerină sau jachetă de ploaie argintie va reuși să adauge luminozitate zilelor ploioase.

Piese decupate

Primăvara aceasta vom observa tot mai multe piese vestimentare cu detalii decupate, de la topuri, pulovere, rochii și până la pantaloni sau fuste.
Oferă un look modern și nonconformist ținutelor, așa cum o demonstrează și outfit-urile postate de fashioniste pe rețelele de socializare.  
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod