Fructe nerecomandate gravide

6 fructe nerecomandate pentru gravide

Meniul din timpul celor 9 luni de sarcină are un impact semnificativ atât asupra sănătății viitoarei mame, cât și asupra dezvoltării bebelușului. Deși este adevărat că fructele pot face parte dintr-o alimentație sănătoasă în această perioadă nu le poți consuma la întâmplare. Află care sunt cele 6 fructe nerecomandate pentru gravide.
Majoritatea fructelor conțin vitamine și minerale utile, dar organismul tău are nevoie de un meniu diferit în timpul sarcinii, adaptat la dezvoltarea continuă a fătului. Pe lista de fructe nerecomandate pentru gravide se regăsesc cele care pot afecta fătul sau cresc riscul de avort. Fii prudentă când mănânci fructe și vei putea obține doza necesară de nutrienți fără să te expui riscurilor.
Nu uita că restricțiile nu înseamnă că va trebui să renunți la gustul bun, ci vei putea găsi suficiente alternative în gama variată de fructe care constituie un curcubeu aromat.

 
Iată care sunt principalele fructe nerecomandate pentru gravide:

 
1. Ananasul

Se află în topul listei de fructe care trebuie evitate în primul trimestru de sarcină. Explicația constă în faptul că fructul poate provoca apariția contracțiilor la nivelul uterului, fiind foarte probabil avortul.
De asemenea, ananasul conține bromelaină, o enzimă care favorizează prelucrarea proteinelor, dar care va relaxa țesuturile din zona uterului și poate cauza nașterea prematură. 

 
2. Tamarindul

Poate ți-e poftă de un gust diferit, dar trebuie să fii foarte prudentă cu fructele de tamarind. Cantitatea foarte ridicată de vitamina C din componența lor poate provoca suprimarea producției de progesteron. Un nivel prea scăzut de progesteron poate avea drept consecințe avortul, nașterea înainte de termen sau deteriorarea celulelor organismului fătului. 

 
3. Papaya

Deși papaya este o sursă excelentă de macronutrienți și vitamine esențiale pentru organism nu este benefic să facă parte din meniul consumat în cele 9 luni de sarcină.
Papaya conține mult latex, substanță care poate provoca declanșarea contracțiilor uterine, hemoragii sau chiar avortul. Este posibil să aibă un efect negativ și asupra dezvoltării fătului. Evită atât fructele de papaya coapte, cât și pe cele verzi.

 
4. Bananele

Poate vei fi surprinsă să regăsești bananele pe această listă, dar să știi că există cazuri în care nu sunt inofensive. Femeile care au alergie la latex, cele care suferă de diabet sau care au fost diagnosticate cu diabet gestațional nu trebuie să mănânce banane. În plus, aceste fructe conțin chitinază, o substanță asemănătoare cu latexul care poate cauza reacții alergice și crește temperatura corpului.

 
5.
Pepenele verde

Este în general un fruct util pentru organism deoarece stimulează eliminarea toxinelor și reglează nivelul de hidratare. Cu toate acestea, consumul de pepene verde în timpul sarcinii poate fi riscant pentru că bebelulul va fi expus fluxului crescut de toxine creat de pepene. De asemenea, poate crește nivelul glicemiei, iar efectul diuretic intens poate provoca inclusiv eliminarea nutrienților esențiali. În medicina tradițională pepenele verde este considerat un aliment care favorizează răcirea internă a organismului și se recomandă ocolirea lui în timpul sarcinii.

 
6. Curmalele

Curmalele sunt o sursă foarte bună de vitamine și minerale, dar se află pe lista de fructe nerecomandate pentru gravide deoarece vor provoca încălzirea excesivă a organismului și pot cauza în cele din urmă contracțiile uterine.
Poți consuma 1-2 curmale pe zi fără probleme, dar dacă vei mânca mai multe te expui riscului de complicații.

 
Ce fructe poți consuma în timpul sarcinii?

În ciuda restricțiilor menționate, ai la dispoziție multe alternative aromate pentru a-ți îmbogăți meniul cu nutrienți de bază. Alege perele, merele, mango, portocalele, avocado și guava. Este ideal să consumi între 2 și 4 porții de fructe proaspete în fiecare zi.

 
Poți să bei suc de fructe?

Este foarte important să alegi numai variantele pasteurizate de suc de fructe pentru a evita bacteriile și afecțiunile digestive. Alege sucul de prune pentru reglarea digestiei sau sucul de portocale fortificat cu acid folic.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod