”Există cadre medicale care nu cred în COVID!”

Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Sunt mama lui Victor (10 ani) și sunt tare mândră de asta. Am divorțat când copilul avea 2 ani și de atunci a început aventura noastră în doi și viața mea de femeie divorțată.
Un lucru bun pe care mi l-a adus pandemia asta este cafeaua cu mama.
Am ajuns să stau cam 80% din timp la țară, la mama, iar zilele noastre încep devreme, cu treburi gospodărești urgente (hrănit păsări și animale) și după ce le terminăm bem cafeaua la masa din curte.
 
Ne jucăm cu câinii, cu pisicile, ne facem planul pentru ziua în curs, stabilim ce gătim și vorbim ce ne mai trece prin minte.
 
Ea îmi spune ce mai e prin sat, care e statusul treburilor de la câmp, ce i-a mai zis nu știu cine la telefon și ce mai face pe la serviciu.
 
Eu nu prea știu lucruri din sat, nu sunt chiar la curent cu muncile câmpului, nu vorbesc cu nimeni să aflu vești din proximitate, iar de la serviciu nu obișnuiesc să-i spun.
Am un job care n-a încântat-o niciodată și cred că nici nu l-a înțeles.
 

Eu lucrez ”pe Internet” și asta nu e treabă ușor de înțeles.

 
Plus că nu e nici de fală. La noi în sat, de când are tot mai multă lume acces la Internet și cont de Facebook (unde să poată posta adevăruri absolute mai puțin cunoscute muritorilor de rând) practic, toată lumea lucrează pe Internet.
 

Mama, în schimb, are un job serios, este asistentă de la laborator la spitalul județean.

 
De când cu pandemia, toată lumea o întreabă, pe unde o prinde, cum e treaba, dacă e așa, dacă există, dacă chiar e adevărat.
 
La început, le spunea chiar ea, din proprie inițiativă, să aibă grijă, să se spele des pe mâini, să stea locului, să nu mai iasă, să nu mai dea mâna, să limiteze interacțiunile, să poarte mască, să aibă grijă la magazin.
Acum, o simt, a obosit. O văd cum se încruntă când o mai întreabă cineva. 
 

Dimineață, vorbeam despre teoria conspirației și cum nimeni nu mai crede în existența virusului.

 
La noi în sat, îi numeri pe degetele de la o mână pe cei care cred (iar noi suntem trei - eu, mama și copilul meu). În rest, toată lumea crede că e o făcătură și nimeni nu mai vrea să fie mințit.
 
Și-au adus acum aminte că a fost mințit poporul cu televizorul și au decis să ia atitudine acum, să nu se mai lase prostiți.
 
Vorbeam despre asta și se vedea pe fața mea că mi-e greu să accept că din ce în ce mai mulți devin adepții teoriilor de tot felul, la care mama:
 
- Mă, există cadre medicale care nu cred în COVID! Înțelegi? Există cadre medicale care cred că e o manevră politică! Și tu ai pretenția să mai creadă ăștia din sat...
Despre ce vorbim?
 
Și chiar așa: despre ce vorbim?
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod