De ce clipesc foarte rar bebelușii


Dacă te uiți în ochii unui bebeluș, vei observa ceva ciudat: bebelușii clipesc foarte rar. După cum au dezvăluit numeroase studii, adulții clipesc de aproximativ 15 ori pe minut. Dar nou-născuții și bebelușii clipesc mult mai rar - doar de câteva ori pe minut, iar unii bebeluși chiar o dată pe minut.

Care este motivul pentru care bebelușii clipesc foarte rar?


Media clipitului la bebeluși este de 2-3 ori pe minut, deci una cu siguranță scăzută. Acesta poate fi doar un comportament ciudat, însă cercetătorii cred că este mai mult de-atât. Clipitul este reglementat de dopamina din creier, unul dintre neurotransmițătorii care permit celulelor cerebrale să comunice. Studiul clipitului la copii ar putea să ne ajute să înțelegem mai bine modul în care acest neurotransmițător important lucrează la copii.

Studiile au arătat corelația dintre dopamină și clipit, deoarece afecțiunile sau medicamentele care afectează nivelul de dopamină modifică, de asemenea, clipitul. Persoanele care suferă de schizofrenie, afecțiune care poate fi cauzată într-o anumită măsură de un nivel prea ridicat de dopamină, clipesc mai frecvent. În cazul bolii Parkinson, care este cauzată de moartea neuronilor producători de dopamină, clipitul este redus semnifictiv. Medicamentele care ridică nivelul de dopamină readuc clipitul la normal.

Dar dopamina are legătură și cu un set diferit de alte funcții, de la controlul mișcărilor și nivelurilor hormonale la învățare și motivare. Frecvența clipitului poate dezvălui lucruri și despre dezvoltarea sistemului de dopamină și poate chiar reflecta diferențele individuale în unele aspecte ale sistemelor nervoase ale copiilor.

De ce clipim?


Clipitul spontan este diferit de cel reflexiv, care contribuie la protejarea ochilor de loviturile externe, și de clipitul voluntar, pe care îl facem în mod intențional. Chiar și în cazul adulților, scorpul principal al clipitului spontan este oarecum un mister. În general, se crede că răspândește lacrimi deasupra suprafeței ochilor pentru a-i menține lubrifiați în timp ce îndepărtează praful și alți iritanți. Dar aceasta este doar o parte a poveștii. Clipim mai des decât este necesar pentru a menține umiditatea ochilor, însă clipitul trebuie să aibă mai multe funcții.

Studiile au venit cu mai multe idei privind motivul pentru care clipim. Într-un studiu publicat în jurnalul Proceeding of the National Academy of Sciences, cercetătorii au monitorizat activitatea creierului unui grup de oameni care urmăreau o emisiune. Cercetările au arătat că, atunci când participanții la studiu clipeau, activitatea creierului se afla în starea normală, mai ales în regiunile creierului active atunci când suntem treji.
Un alt studiu a sugerat că această acțiune a clipitului se concentrează pe privirea noastră. Masa musculară este destul de lentă și imprecisă, iar descoperirile sugerează că este creierul cel care face diferența dintre ceea ce vedem înainte și după clipit și comandă mușchilor ochilor să facă și corecțiile necesare. 

Însă ce corelație au toate aceste lucruri cu felul în care clipesc bebelușii?


Având în vedere că o funcție a cliputului este de a lubrifia ochii, cercetătorii au sugerat că bebelușii clipesc mai puțin deoarece ochii lor mici nu au nevoie de o lubrifiere atât de intensă. O altă idee conform căreia bebelușii clipesc foarte rar este că sugarii trebuie să muncească din greu pentru a obține toate informațiile vizuale de care au nevoie. Atunci când faci diferite lucruri care au nevoie de atenția ta vizuală, ai tendința de a clipi mai rar. Un fenomen similar este observat la adulții care stau foarte multe ore în fața calculatorului, acest obicei ducând la clipit rar și ochi uscați.

În cele din urmă, este vorba și despre sistemul de dopamină.
Unii cercetători au sugerat că frecvența clipitului este redusă la nou-născuți din cauza unui sistem de dopamină subdezvoltat.

Însă acești factori nu se exclud reciproc. Cercetătorii studiază în continuare subiectul, deoarece vor să învețe mai multe lucruri despre copii prin măsurarea frecvenței clipitului. Comparativ cu imagistica cerebrală și alte tehnici, clipitul reprezintă un instrument slab, dar este unul neinvaziv. Ar putea servi ca o măsură a activității dopaminei? Dacă este adevărat, ar putea ajuta la prezicerea diferențelor individuale la nivelul personalității, al abilităților cognitive, dar și al riscului unui afecțiuni corelate cu dopamina, cum ar fi tulburarea ADHD sau chiar boala Parkinson mai târziu în viață. Toate acestea sunt speculații care merită investigate. Cercetarea markerilor din timp pentru bolile care pot apărea ulterior va deveni din ce în ce mai valoroasă. Cu toate acestea, va fi nevoie de foarte multe teste pentru a descoperi aceste corelații.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod