Cele mai empatice 4 zodii

Empatie

Aceste persoane sunt acelea pe care te poţi baza întotdeauna şi în care poţi avea încredere totală.
Cu toţii suntem vindecători emoţionali într-un fel sau altul. Dar unii dintre noi sunt mai empatici decât ceilalţi datorită naturii sensibile şi pline de compasiune cu care s-au născut.

Caracteristicile fiecărei zodii poate determina gradul de empatie cu care o persoană este înzestrată. Nu te poţi aştepta ca cineva al cărui horoscop îl descrie ca fiind dur şi nu prea tolerant cu problemele altora să îşi facă prietenii să se simtă bine, nu?

Există persoane care au o răbdare de fier şi sunt foarte miloase, de aceea sunt iubite de toată lumea. Dacă nu ai un astfel de om lângă tine, verifică lista celor mai empatice zodii şi caută să o aduci în viaţă ta!

Care sunt cele mai empatice zodii?


Taur

Taurul este genul de persoană care chiar este în măsură să spună: "Ştiu prin ce treci". Pentru că a experminetat aproape totul, este cea mai bună zodie la care să apelezi atunci când ai nevoie de un umăr pentru a plânge sau de a vorbi. Indiferent dacă vrei pe cineva care să îţi vindece inima frântă sau să îţi sporească încrederea în tine, Taurul este persoana potrivită. Ceea ce îl face atât de empatic, pe lângă faptul că te poate ajuta cu orice problemă ai avea, este sensibilitatea lui. Ştie cum şi-ar dori să fie tratat în aceeaşi situaţie, aşa că încearcă să aibă un limbaj blând şi înţelegător. Această natură a sa sensibilă îl face să fie cel mai bun prieten pe care ai putea să îl ai vreodată.

Rac

Racul ştie importanţa exprimării libere a sentimentelor, motiv pentru care întotdeauna încearcă să îi ajute pe cei care au nevoie de o mângâiere. Ştie că vorbind despre ce ai pe suflet te ajută. De asemenea, ştie că unele conversaţii sunt mai dificile decât altele, de aceea va încerca să te preseze să vorbeşte despre ceea ce te face să te simţi incomod.
Racul este considerat un empatic adevărat, deoarece simpla lui prezenţă este suficientă pentru a te face să te simţi mai bine. Calmul lui va linişti orice tulburare interioară cu care ai de-a face. Abilitatea lui de a sta şi de a asculta atunci când cei dragi au nevoie îi convinge pe aceştia că ce au ei de zis chiar contează. Racul încearcă să aducă compasiune în toate relaţiile sale, indiferent de situaţie.

Balanţă

Balanţa renunţă întotdeauna la ea atunci când trebuie să-şi ajute prietenii şi familia, aşa că nu ar trebui să fie o surpriză faptul că e una dintre cele mai empatice zodii. Ea trăieşte pentru a-i face pe alţii fericiţi şi e fericită când cei pe care îi iubeşte sunt bine. Şi când cineva are nevoie de un prieten pe care să se bazeze, Balanţa este acolo indiferent de situaţie.
Una dintre cele mai bune trăsături ale sale este blândeţea. Ştie cum să abordeze orice fel de problemă şi chiar dacă nu o poate rezolva, ea ştie mereu cum să te înveselească. Este genul de persoană care este mai bună în a-i ajuta pe alţii cu problemele lor, decât pe ale sale.

Peşti

Peştii sunt foarte empatici. Nu numai că ştiu cum să te facă să te simţi mai bine prin cuvinte pline de înţelepciune şi un plan de acţiune, dar sunt şi incredibil de intuitivi. Intuivitatea lor presupune să ştie ce este în neregulă cu tine înainte de a spune tu. Cum fac acest lucru? Prin detectarea unor modificări comportamentale subtile, chiar şi atunci când încerci să le ascunzi. Ei îşi folosesc natura înţeleaptă pentru a te ajuta să ajungi la rădăcina problemei şi să găseşti o soluţie.  

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod