8 măști faciale care eliberează porii și lasă tenul perfect curat

8 măști faciale care eliberează porii și lasă tenul perfect curat

Te confrunți cu pori măriți, puncte negre, coșuri sau alte imperfecțiuni ale tenului? Aceste măști cu efect purifiant eliberează porii în profunzime și îți lasă pielea perfect curată.
Descoperă opt măști care eliberează porii și îți lasă pielea curată:

Mască facială cu miere și portocală

Știai că mierea este un antibacterian natural? Pentru că are foarte mulți antioxidanți, mierea este perfectă pentru prevenirea acneei și regenerarea țesuturilor. În același timp, acidul citric conținut de portocale exfoliază pielea, iar sarea de mare conservă amestecul, pe care îl poți păstra în baie până la două săptămâni.

Vei avea nevoie de:
1/2 cană cu miere
3 linguri cu suc de portocale proaspăt stors
1 lingură cu sare de mare

Amestecă mierea, sucul de portocale și sarea pentru a obține o pastă. Mai adaugă miere dacă vrei ca pasta să fie mai groasă.
Aplică pe pielea curată și lasă să acționeze timp de 15 minute.
Clătește-te cu apă călduță din abundență.

Mască de față cu ceai verde

Excesul de sebum este asociat cu apariția porilor lărgiți și este una dintre cauzele acneei. O substanță conținută de ceaiul verde, numită EGCG, inhibă enzimile din glandele sebacee și reduce secreția de sebum, ceea ce reduce apariția imperfecțiunilor precum coșuri, puncte negre sau comedoame.

Vei avea nevoie de:
1 lingură cu pudră de ceai verde
1 lingură cu miere
1 linguriță cu zeamă de lămâie
1 linguriță cu zahăr

Amestecă toate ingredientele.
Aplică pasta pe față, avitând zona gurii, ochilor și sprâncenelor.
Masează masca pe față timp de 1 - 2 minute cu mișcări circulare.
Lasă să acționeze timp de 10-15 minute, apoi clătește-te.

Mască de față cu scorțișoară și ceai verde

Folosește această mască pentru a îndepărta punctele negre și a elibera porii. Dacă ai pielea sensibiilă, această mască ar putea fi iritantă și ar trebui să o eviți.

Vei avea nevoie de:
1 lingură cu scorțișoară
1 lingură cu miere
1/4 cană cu gel de Aloe vera

Amestecă toate ingredientele.
Aplică pasta pe față, evitând gura, ochii și sprâncenele.
Masează masca pe față timp de un minut, cu mișcări lente și circulare.
Lasă să acționeze timp de zece minute, apoi spală-te cu apă călduță.

Mască de față cu oțet, argilă și uleiuri esențiale

Uleiurile esențiale conținute de această mască au un efect puternic dezinfectant și astringent, care ajută la eliminarea excesului de sebum și la închiderea porilor. Argila absorabe impuritățile de la nivelul pielii, ia oțetul exfoliază delicat pielea. Nu folosi bol sau linguriță din metal atunci când amesteci aceste ingrediente, pentru că își pot pierde din proprietăți.

Vei avea nevoie de:

2 lingurițe cu argilă cosmetică
2 lingurițe cu oțet de mere
1 picătură cu ulei esențial de lavantă
1 picătură cu ulei de melaleuca
1 picătură cu ulei de tămâie

Amestecă argila și oțetul într-un bol până când obții o pastă omogenă.
Pentru o pastă mai groasă, mai adaugă o jumătate de linguriță cu argilă.
Adaugă uleiurile esențiale și amestecă bină.
Aplică masca pe pielea curată, evitând zona ochilor și gura.
Lasă să se usuce timp de 5-15 minute, apoi clătește-te cu apă călduță.
Aplică o cremă hidratantă.

Mască de față cu cărbune activ

Această mască ajută la eliminarea toxinelor, impurităților și celulelor moarte de piele, putând fi folosită cu regularitate. 

Vei avea nevoie de:
1/4 cană cu bicarbonat de sodiu
1 lingură cu pudră de cărbune activ
1/4 cană cu gel de aloe vera
1 lingură cu zeamă de lămâie

Într-un bol mic, combină toate ingredientele și amestecă bine.
Cu ajutorul degetelor, aplică masca pe față și masează delicat cu mișcări circulare.
Lasă masca să acționeze timp de 10-15 minute, apoi clătește cu apă călduță.

Scrub cu cocos și mentă

Uleiul de cocos este un ingredient intens hidratant, care ajută la eliminarea celulelor moarte care acoperă pielea ca o peliculă, blocând porii.

Vei avea nevoie de:
1 cană cu zahăr brun
1 cană cu zahăr granulat
1/4 cană cu ulei de migdale
1/4 cană cu ulei de cocos
4 picături de ulei esențial de mentă

Amestecă zahărul brun, zahărul granulat și pudra de cacao într-un bol.
Adaugă uleiul de cocos topit și cel de migdale, amestecând bine.
Adaugă picăturile de ulei de mentă și amestecă bine.
Pune scrubul într-un borcan sigilabil și păstrează-l la frigider, până la trei luni.
Masează pielea timp de câteva minute cu puțin scrub, apoi clătește-te.

Mască pentru ten cu turmeric

Turmericul este folosit de mii de ani în gastronomie, dar și în medicina tradițională sau în tratamentele de înfrumusețate.
Are efect de purificare și eliberare a porilor, uniformizează nuanța pielii și reduce inflamația.

Ai nevoie de:
1 linguriță cu pudră de turmeric
1 linguriță cu miere
1 linguriță cu ulei de cocos

Amestecă toate ingredientele pentru a obține o pastă omogenă.
Aplică masca pe față și las-o să acționeze timp de 30 de minute.
Clătește cu apă călduță și o loțiune delicată pentru spălarea tenului.

Mască de față cu făină de orez

Făina de orez exfoliază pielea și o lasă netedă și catifelată, micșorând porii și oferindu-i o strălucire sănătoasă.

Ai nevoie de:
1 lingură cu gel de aloe vera
3 linguri cu făină de orez
1 lingură cu miere
1 linguriță cu spirulină
1 linguriță cu zeamă de lămâie

Amestecă toate ingredientele împreună, până când obții o pastă omogenă.
Aplică pe față și gât, evitând zona ochilor și gura.
Lasă să acționeze timp de 15 minute, apoi clătește-te.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod