5 ingrediente antirid care au efect dovedit

5 ingrediente antirid care au efect dovedit

Există atât de multe cosmetice și ingrediente care promit să șteargă semnele îmbătrânirii încât este complet normal să ai senzația că nici nu știi ce să alegi.
Printre sutele de substanțe active care sunt promovate ca fiind antiîmbătrânire, cinci dintre ele se fac remarcate datorită faptului că au efecte reale, dovedite științific. Iată care sunt acestea:

Vitamina C


Vitamina C este unul dintre ingredientele pe care merită să le păstrezi în arsenalul tău antiîmbătrânire. Vitamina C este un antioxidant puternic care are capacitatea de a reduce intensitatea petelor pigmentare cauzate de oxidare. Multe ingrediente pentru îngrijirea pielii conțin molecule care sunt prea mari pentru a penetra celulele pielii, dar moleculele de vitamina C sunt suficient de mici pentru a avea efect.

Citește și: Cum să-ți faci peeling acasă. Regulile importante pe care să le respecți

„Forma mea preferată de vitamina C este Ascorbyl Tetraisopalmitate, care penetrează cel mai bine pielea”, declară medicul dermatolog Melissa Doft pentru byrdie.com.
Odată pătrunsă în piele, se transformă treptat în acid ascorbic și oferă numeroase beneficii, de la scăderea inflamației, vindecarea leziunilor și reducerea producției de melanină, pigmentul care formează petele maronii în urma expunerii la soare.

Vitamina A


Specialiștii confirmă că vitamina A este un alt ingredient deosebit de important în lupta împotriva îmbătrânirii pielii. „Este un grup de compuși care include retinol, retinal, acid retinalic și câțiva carotenoizi printre care și betacarotenul”, spune medicul. Corpul transformă retinolul în acid retinoic, care este un activ puternic.

Familia retinolilor stimulează producția de colagen și elastină, îndepărtează celulele moarte de piele, grăbește reînnoirea celulară, estompează petele și ridurile fine. Pentru că retinolul provoacă iritație la nivelul pielii, este recomandat să-l incluzi treptat în ritualul tău de îngrijire.
Trebuie să crești treptat frecvența aplicarii și să începi cu concentrații mici.

Acizii AHA și BHA


Alfa hidroxi acizii și beta hidroxi acizii sunt, de asemenea, foarte eficienți ca ingrediente antirid. Aceste substanțe funcționează prin „arderea” stratului de la suprafața pielii, eliminând celulele moarte și stimulând producția unor noi celule. Prin acest proces sunt reduse ridurile, liniile fine, petele pigmentare și în același timp pielea capată un aspect întinerit și sănătos. Printre acizii pe care îi poți folosi pentru exfolierea pielii se numără acidul glicolic, acidul salicilic, acidul malic, acidul lactic etc.

La fel ca în cazul retinolului, acizii se introduc treptat în ritualul de îngrijire a pielii și se începe cu o concentrație scăzută, care poate fi crescută treptat. Exfolierea pielii cu acizii AHA sau BHA trebuie să fie însoțită întotdeauna de aplicarea cremei de protecție solară pentru că aceștia pot sensibiliza pielea la efectele nocive ale razelor UVA și UVB.

Protecția solară


Factorii de protecție solară protejează pielea de efectele expunerii la razele UV, ceea ce este dovedit că încetinește îmbătrânirea.
Deși nu poate repara degradarea produsă la nivel celular, protecția solară poate încetini acest proces. Atât ingredientele chimice, cât și cele fizice de protecție solară sunt eficiente. Filtrele chimice includ oxibenzonă, avobenzonă, octisalat, homosalat și octinoxat. Filtrele minerale sunt de obicei oxidul de zinc și dioxidul de titan sau o combinație a acestora.

Aplicarea cremei de protecție solară este necesară zilnic, indiferent de vreme sau anotimp. Una dintre greșelile majore ale femeilor este folosirea cremei de protecție numai la plajă. Pentru a preveni fotoîmbătrânirea pielii, care cauzează 90% din semnele de îmbătrânire, este necesar să folosești zilnic o cremă pentru ten cu SPF 30 sau 50.

EGF - Factor de creștere epidermic


EGF (Epidermal Growth Factor) este un ingredient mai puțin cunoscut. „EGF are capacitatea de a stimula celulele pielii să se dividă și să crească”, spune medicul dermatolog.
Funcționează într-o manieră asemănătoare exfolianților chimici, încurajând creșterea celulelor pielii pentru ca rezultatul să fie un ten cu aspect întinerit. Însă specialiștii avertizează că acest ingredient ar putea să stimuleze și creșterea celulelor de cancer, dacă sunt deja prezente la nivelul pielii. De aceea este recomandată vizita la dermatolog înainte de a începe un astfel de tratament.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod