6 reguli esenţiale ca să te protejezi de bolile cu transmitere sexuală

Bolile cu transmitere sexuală au adesea perioade de incubaţie lungă până la primele simptome, iar dacă sunt ignorate pot avea consecinţe cel puţin neplăcute, de multe ori grave. Vrei să eviţi orice pericol pentru sănătatea ta? Respectă cele 6 reguli esenţiale ca să te protejezi de bolile cu transmitere sexuală.
Bolile cu transmitere sexuală au adesea perioade de incubație lungă până la primele simptome, iar dacă sunt ignorate pot avea consecințe cel puțin neplăcute, de multe ori grave. Vrei să eviți orice pericol pentru sănătatea ta? Respectă cele 6 reguli esențiale ca să te protejezi de bolile cu transmitere sexuală.

Abstinența...

Singura metodă 100% sigură de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, abstinența este pentru mulți echivalentă cu izolarea de întreaga omenire pentru a evita gripa. Masturbarea, sexul la telefon sau online sunt singurele comportamente sexuale la îndemână, dar protecția este de 100%.

Alături de abstinență, monogamia prezintă un risc mic de infecție, dar poți fi sigură că tu și partenerul tău sunteți complet sănătoși abia după o serie de teste, repetată apoi după 6 luni. Virusul HIV este cel care prelungește perioada de nesiguranță la 6 luni, dar există și alte boli cu transmitere sexuală care devin detectabile la analize abia după mai multe luni.

Folosește prezervativul

Prezervativul nu are rival pentru reducerea riscului de contractare a unei boli cu transmitere sexuală. Trebuie folosit pentru sexul vaginal și întotdeauna pentru cel anal, unde riscul producerii de microfisuri și de sângerare ușoară este mult mai mare.

Folosirea a două prezervative, unul peste altul, este în continuare un subiect controversat, dar tot mai multe studii au indicat faptul ca fricțiunea dintre cele două prezervative crește riscul ruperii amândurora, deci nu reduce cu nimic riscul de infecție față de folosirea corectă a unui singur prezervativ de calitate.

Folosește prezervativul și la sex oral

Riscul de transmitere a infecțiilor prin sex oral este mai mic, dar nu este nici pe departe minuscul. Prezervativele aromate au fost create special pentru sexul oral. Cumpără-le și folosește-le chiar dacă partenerul tău nu este încântat de experiență. Este un risc pe care nu merită să ți-l asumi. Herpesul genital se transmite cel mai ușor prin sexul oral neprotejat.

Nu te spăla pe dinți imediat înainte de sex

Chiar dacă folosești prezervativul la sex oral, nu este indicat să te speli pe dinți imediat înainte de sex. Periuțele de dinți, mai ales cele noi și tari pot produce microfisuri la nivelul gingiilor prin care virusurile sau bacteriile pot pătrunde în corpul tău la primul sărut. Îți poți împrospată oricând gura cu puțină pastă de dinți întinsă cu un deget și cu apă de gură, dar evită periajul puternic cu câteva ore înainte de sex.

Asigură-te că nu ai leziuni la nivelul pielii

Înainte să faci sex, mai ales cu un necunoscut, asigură-te că nu ai leziuni la nivelul pielii. Bolile cu transmitere sexuală se pot răspândi prin orice mucoasă de-a lui care vine în contact cu pielea ta cu leziuni. Nu este nevoie de o rană mare pentru a lua o boală, o pieliță ruptă la deget este suficientă. Faptul ca pielea ruptă nu sângerează nu este un indiciu că totul este în regulă, dacă primele straturi ale pielii au fost rupte, virușii și bacteriile te pot infecta mai ușor.

Vaccinarea împortriva bolilor cu transmitere sexuală

Vaccinarea HPV este un subiect tot mai controversat și este important să știi că bărbații infectează mai ușor femeile decât viceversa, dar acest virus nu este singurul agent patogen împotriva căruia există un vaccin. Te poți vaccina și pentru a elimina riscul de Hepatită A sau Hepatită B, boli care se transmit cel mai des prin contact sexual neprotejat.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod