Relatia de cuplu - influentata de copilarie?

Ai crezut vreodata ca relatia ta de cuplu isi poate avea "radacini" adanci in copilaria fericita sau de visele ei spulberate? Desi distanta in timp de la copilarie pana la varsta...
Desi distanta in timp de la copilarie pana la varsta adulta (cand ajungem sa formam un cuplu) este suficient de mare, astfel incat am crede ca modelele relationale din familie, observate in copilarie si-ar putea diminua intensitatea/forta, lucrurile nu stau deloc asa. Felul in care copilul relationeaza cu parintele de sex opus, relatia dintre parinti, dintre rudele cele mai apropiate ale acestuia vor constitui un "model" fidel al propriei sale relatii de cuplu.

De exemplu, daca o fetita a trait intr-o familie in care tatal era absent din viata de familie (in sensul ca acesta nu reusea sa se indeletniceasca cu nicio sarcina familiala, nu avea grija de copii etc), iar mama se ocupa de tot ( sa-si aduca copiii de partea ei, inversunandu-i impotriva tatalui si convingandu-i ca "tatal nu face nimic"), odata devenita femeie, isi va dori langa ea un partener/sot diametral opus tatalui.

Insa, avand ca tipar/scenariu original relatia cuplului parental, va alege, in mod inconstient, un partener caruia sa nu-i pese prea mult de viata de familie, astfel ca tanara femeie nu va reusi sa adopte o atitudine diferita de cea a mamei sale, ci va repeta ceea ce a trait mama sa in relatia sa de cuplu.

Fetita care traieste intr-o familie cu un tata alcoolic, va sfarsi intr-o relatie cu un alcoolic sau, daca tatal era violent/brutal cu ea si cu propria lui sotie, isi va alege un partener agresiv.
Daca parintii nu puteau trai impreuna decat  intr-un continuu conflict si copiii, la randul lor, deveniti adulti vor purta in propria relatie nesfarsite dispute, parteneriatul/casnicia fiindu-le caracterizate prin neintelegeri, disensiuni si conflicte. Copii se pun in pielea parintelui de acelasi sex si repeta inconstient modelul familial cunoscut.

Micutii carentati afectiv in copilarie, vor cauta parteneri care sa le umple "sacul afectiv fara fund" si negasind pe nimeni disponibil pentru o iubire continua si neconditionata, vor ajunge sa-si confirme parerea ca nu merita o astfel de afectiune din partea nimanui.

Baietelul crescut de o mama singura, nemultumita in permanenta de rolul sau familial, de intreaga situatie si de o exigenta nemasurata, nu va putea inchega relatii decat cu femei continuu nesatisfacute si revendicative. Barbatul e victima unei compulsii la repetitie care il determina sa se relationeze constant cu astfel de femei.

O compulsie reprezinta un obicei de a se comporta intr-un fel anume, la care subiectul nu poate renunta. Cum e obiceiul de a fuma tigara dupa tigara, de a manca sau a bea peste masura. O buna parte din activitatile "normale"  pot deveni compulsive: cand muncim prea mult (mai mult decat e necesar), cand ne gandim prea mult, cand stam peste masura la TV etc.


Cand ne dam seama ca e prea mult, ca am intrecut masura? Atunci cand activitatea respectiva nu ne mai aduce nici o satisfactie si desfasurarea ei serveste de fapt la mascarea unei alte nevoi, celei adevarate (de afectiune, de exemplu).
 
In viata afectiva a multor persoane se poate constata ca, compulsia ii poate determina sa repete constant situatii dureroase in ciuda dorintei de a gasi o relatie buna. Aceste persoane se indragostesc de un barbat sau de o femeie care nu e liber (e casatorit sau are o relatie constanta). Astfel, aceste persoane ajung sa se considere victimele nesansei in viata, insa dupa o analiza profunda se poate depista ca aleg un astfel de partener pentru ca ei insisi nu sunt pregatiti sa se angajeze intr-o relatie deplina si profunda.

Pentru a "invinge" compulsia e necesara o atentie vigilenta acordata gandurilor, emotiilor si sentimentelor, iar pentru acest lucru este nevoie de curaj pentru a putea vedea ce anume ascunde aceasta compulsie si ce credinte irationale o sustin.

Desi ne credem stapanii propriilor atitudini, comportamente sau alegeri, nu facem decat sa actionam conform scenariilor, modelelor relationale timpurii intamplate/invatate in copilarie.
Pornind de la acestea, ne formam dupa ele sau le repetam si nu facem decat sa continuam tragedia familiala. Nu degeaba anumite istorii de viata se repeta de la o generatie la alta...

Relatiile actuale nesatisfacatoare isi au intotdeauna sursa in scheme inconstiente de comportament, achizitionate in trecut. Pentru un tanar adult, marcat in copilarie de carente afective, viata de cuplu va reprezenta un refugiu sau un remediu la ranile afective din copilarie sau adolescenta.

Insa, aceasta dragoste salvatoare va crea o lipsa: pentru a putea fi implicat intr-o relatie amoroasa suficient de "implinita" este nevoie de o persoana mai echilibrata decat sine insusi, lucru foarte greu de atins. Atunci cand suferim de o lipsa afectiva, riscul de a atrage o persoana cu acelasi handicap afectiv este mare.

De cele mai multe ori, in cuplu vorbim de un sistem care implica si "o atitudine fata de..." sau "o reactie la...". Nu doar prin "puterea" sau "modelul" unuia dintre parteneri se ajunge la un deznodamant, ci prin interactiunea modelelor celor doi. Scenariul de viata al unui partener se suprapune celuilalt.

Intr-un cuplu, unul dintre parteneri se foloseste de comportamentul celuilalt pentru a intari o credinta primara constituita in familia de apartenenta (ca barbatii sunt distanti in cuplu, precum tatal, sau ca femeile sunt exigente, nemultumite, ca mama).
Ii ofera celuilalt motive sa actioneze intr-un fel anume sau ii atribuie intentii care nu il privesc in niciun fel pe celalalt, ci pe cei apropiati din vremea cand acesta/aceea era copil. Acela e momentul cand cei doi nu se mai intalnesc in planurile de viata, in descoperirea sinelui, ci exista o continua diferenta ce conduce la un diferend care nu poate decat sa-i desparta.

Print-un lung sir de atitudini si comportamente, il incitam pe celalalt, de multe ori fara sa ne dam seama, sa ocupe un anumit loc pe care i l-am desemnat cu mult timp in urma, pentru a ne mentine intacta o perceptie asupra lumii pe care am plamadit-o in urma experientei traite din copilarie, in familia de origine.
 
Pentru a iesi din scenariu si din compulsia la repetitie e nevoie sa ne formam noi scheme de functionare, noi abordari de relatie, lucru posibil doar printr-un proces indelung de analiza personala sau psihoterapie. Printr-un proces terapeutic e posibil ca subiectul suferind sa revina in contact cu vechile suferinte uitate si sa evacueze tensiunile acumulate.
 

Comentarii (26)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Silviu pe 19 Aug 2014, 12:40
    FOARTE BINE ATINS SUBIECTUL

    Subiectul tratat aici e un sumar al analizei tranzactionale a cuplului.Si am sa explic si pentru cei (cele) impotriva, cat si pentru ceilalti. TU , cititorule, ca sa intelegi mai bine, voi face comparatia cu un calculator. Calculatorul a fost inventat de om, care dupa ce putea sa se ia , daca nu dupa analiza mintii omenesti... Un computer (un om ) e total nefolositor, fara programe aferente ( perioada 1-7 ani, asa numitul scenariu). In perioada 1-7 ani, in mintea copilului "se instaleaza" programele de baza. Mintea rationala incepe sa se dezvolte pe la 8 ani. Astfel ca acel copil , nu poate discerne inca, ce e bun, ce e rau, ce e bine, ce e corect, ce e incorect....etc.El doar inregistreaza orice , el "instaleaza". Dupa instalarea "Windows" primul lucru care se face , se instaleaza o solutie antivirus.Solutia antivirus reprezentand mintea rationala. Dar copilul va incepe sa judece , folosind software de baza. Astfel, 1-7 ani , pentru el va reprezenta "codul-sursa" al OMULUI din viitor. Te prinzi cititorule, unde bat? Poate cearta constanta in familie , e ceva rau. Dar e rau , pentru tine, cititorule , care rationezi. Pentru copil pana la 7 ani , nu exista rau sau bun.Doar EXISTA. Mai tarziu, acel copil , va considera cearta in familie, ca ceva normal,pentru ca vine de la parintii lui. Si de aici se poate deduce de ce viitoarele relatii ale copilului devenit adult, se aseamana cu relatia familiei lui. Pentru ca "softul de baza" asa il ghideaza. Acum ghicesti care e rolul psihologului? Psihanalistului? De a gasi "bug"-urile de programare , si a le indrepta. Sigur ca sunt si persoane care se pot auto-reprograma. Dar e dificil. Ca sa te poti reprograma , trebuie sa iti constientizezi punctele vulnerabile. Punctele rele. Ceea ce , e aproape imposibil, pentru ca oricare din noi , se considera cel mai bun,,,cel mai ....cel mai...... Tu ,cititorule , nu te opune. Accepta ca , comportamentul tau nu a aparut din senin. El a fost "programat". Ideea ar fi ca daca "te suspectezi" ca ai "virusi" apeleaza la un expert. Poate nu -i scoti. Dar macar ii constientizezi, si ai poti tine in frau, pana gasesti o solutie de indepartare. Ziua buna !

    1
    0

  • LAURA SIMONA pe 19 Iul 2009, 09:27
    INTR-ADEVAR

    INTR-ADEVAR RELATIA DE CUPLU ESTE INFLUENTATA DE COPILARIE.PARINTII MEI S-AU SEPARAT CIND AVEAM 15 ANI,ULTERIOR AJUNGIND DUPA 11ANI SA DIVORTEZE.,DATORITA UNEI RELATII EXTRACONJUGALE A TATALUI MEU CU O ALTA FEMEIE.M-AM CASATORIT CU UN BARBAT CU 16 ANI MAI IN VIRSTA,CARE MAI FUSESE CASATORIT (LA MOMENTUL CASATORIEI FIIND VIRGINA) SI DE CARE DUPA 9ANI DE CASATORIE M-AM DESPARTIT,TOT DIN CAUZA UNEI FEMEI

    0
    0

  • ema pe 11 Iul 2009, 14:12
    e greu fara parinti

    Mie mi sa parut interesant tot ce am citit ,dar hai sa va povestesc ceva ,eu am crescut fara parinti ,tata sa despartit de mama cand eu aveam9luni tata ma lasat la mama lui si a plecat in stainatate iar mama nu ma mai cautat de atunci ,imi cer scuze ptr ortografie dar o sa intelegeti pe parcurs,apoi eu la 15ani am fost violata ,de sc m am lasat nu ma controla nimeni asa ca nu imi pasa ,imi placeau distractile tata imi trimitea bani pe luna foarte multi zic eu la un copil de 15 ani,aveam bani sa imi cumpar tot ce vreau,apoi iar am fost violata de iste tigani nenorociti ,l am sunat pe tata si i am zis ce am patit si el mi a rasp,ce vrei sa iti fac eu ?sa ma bat cu toti tigani ptr tine???am ramas un pic socata ok,!mi am gasit un prieten care avea grija de mine si sigur ma iubea dar ma controla peste masura am stat6ani apoi am zis gta valea,apoi surpriza tata ma cheama si pe mine in strainatate el sa recastorit cu o tanara de varsta mea27ani,aici surpriza dupa2sapt a vreut sa ma arunce in strada fiindca nu ma trezaeam la 7sa fac mancare curat si sa am grija de cei doi copii mici a lui,asta ma dezamagit mult nu era omul cu care eu vb la tel era asa de bun prein tel,m am mutat mi am gasit un job unde lucrez si in prezent,apropo astept un bebe si sunt fff fericita,acum lucrez si eu si sotul meu ne descurcam binisor,asta vreau sa va spun din viata unui copil nu trebuie sa lipseasca nici unul din parinti ,sper sa nu fiu aspru judecata ,apropo mi am gasit sora de pe tata si eram fericita ca poate o sa ne intelegem bine dar ea a vrut sa ma dea la produs am fugit am scapat ,am avut o viata grea credeti ma.:(

    0
    0

  • crisa levitchi pe 11 Feb 2009, 21:15
    Excelent articol

    Fie ca alegem un partener/o partenera la fel ca parintii-buncii-unchii-matusile (sau alte pers importante din copilaria noastra), fie ca alegem contrariul - teoria STA in picioare si va sta si de acum inainte - deoarece - alegerile sint inconstiente !

    0
    0

  • x-a pe 4 Ian 2009, 22:22
    sunt de acord si eu

    cred ca asa se intampla in majoritatea cazurilor.bineinteles ca exista si exceptii...insa de obicei, tendinta e aceeasi.mie mi s-a intamplat sa ma vad comportandu-ma exact ca mama,si am gasit multe alte asemanari legate de aspectul asta.probabil o data constientizate,aspectele rele pot fi remediate nu?

    0
    0

  • denisasangereanu pe 17 Oct 2008, 12:48
    pt andreea

    iti multumesc pt sfatul acordat . nu stiu daca am urmat acelasi tipar nu imi aduc aminte am avut 4 ani cind nu am mai avut tata, deoarece el plecase in strainatate si de divortat, am divortat pt ca nu mai mergea relatia sa zic ca nu am stiut sa concurez cu alte domnisoare si nici nu am stiut sa trec peste acel obstacol. si la faza cu teatrul inca mai am cite ceva de invatat sper sa imi dau seama la timp.

    0
    0

  • mariabirsan pe 15 Oct 2008, 14:08
    sunt de acord

    si in familia mea e un lucru repetativ, bunica a avut un sot alcoolic, tata are probleme cu bautura si in familia noastra nu exista comunicare. tind sa cred ca eu am invins acest lant si am iesit din tiparele care s-au construit atatia ani, am ajuns sa urasc si sa nu pot vedea pe cei care beau. sotul meu nu bea alcool, nu il atrage deloc si sunt o fericita, comunicare intre noi exista, deci ma pot considera norocoasa ca nu am continuat la fel ca mama si bunica pentru ca as fi trait o trauma, si aum ma simt uneori marcata de neintelegerile lor dar am o familie care ma sprijina si e tot ce mi-am dorit sa am.

    0
    0

  • denis81 pe 11 Oct 2008, 10:51
    pro si contra

    are intr-adevar legatura si cu trecutul..daca ai trait intr-o fam de scandalagii atunci si tu esti predispus sa o faci, dar sunt si situatii dif, eu as dori o viata cat mai linistita, niciodata nu as calca-o pe urmele lor

    0
    0

  • andreea pe 6 Oct 2008, 11:48
    pt denisa

    In primul rand sa te schimbi tu insati..de ce ai divortat? oare nu pt ca ai urmat acelasi tipar ca si mama ta? acum e timpul sa te schimbi si sa crezi in casatoria pe viata, dupa aceea look-ul tau, sa fii mai sexy si increzatoare in tine, si cel mai important roaga-te, exista speranta pt orice...PS omul care va iubi copii tai te va iubi si pe tine...numai sa ai grija la cei care joaca teatru. numai bine!

    0
    0

  • denisasangereanu pe 6 Oct 2008, 09:06
    tind sa cred ca e adrevarat

    pot sa zic ca am crescut fara tata de la 4 ani si am avut o casnicie de 9 dupa care am ajuns la acelasi subiect 'delicat:' divortul ca si mama mea. am 2 copii dar eu nu vreau sa ajung si eu in situatia in care sa nu am un partener cu tote ca rezultatlu e acelasi de o mama singura de 8 ani care isi asuma toate responsabilitatile fata de familie (copii)ce ar trebui sa fac sa nu mai fiu singura? si cum ar trebui saprocedez?

    0
    0

  • andreea pe 2 Oct 2008, 23:26
    Bravo pt articol

    Tatal meu a fost un om care muncea de dimineata pana seara nu se implica in educarea noastra, prefera sa munceasca decat sa stea langa noi, comunicare intre el si mama nu exista si de multe ori eu si sora mea simteam ca nu existam...mi-am dorit un barbat bland care sa ma iubeasca sa ma asculte si am crezut ca l-am gasit...m-am si mutat cu el si acum dupa cateva luni imi dau seama ca este exact ca si tatal meu, pana si luna nasterii, deci am o uluire continua, banii conteaza mai mult decat relatia noastra e rece, absent, necomunicativ se gandeste numai la lucru eu parca as fi un obiect langa el...deci..cuum Doamne mi-am gasit tocmai un barbat identic la caracter ca si tata cand tocmai evitam astfel de barbati..la fel ca si mama mea imi spun nemultumirile prietenelor si nefericirea dar nu am curaj sa-l parasesc....inconstient dupa niste semnale care nu le percepi numai mai tarziu..bravo autoarei articolului

    0
    0

  • adrianavlad33 pe 2 Oct 2008, 12:21
    sunt de acord

    cred ca infleuenta din copilarie a ramas inradacinata in familia noastra, mama nu prea a avut o viata usoara cu tata, care mereu era nemultumit, uneori violent si care nu a avut grija de noi (lipsa totala de tata, poate chiar mai rau), acum le privesc pe surorile mele care si-au intemeiat fiecare familia ei. eu nu pot spune ca sunt fericite. niki unul din soti lor nu sunt atenti cu ele, nu le ajuta, nu muncesc, nu le apreciaza etc si nu fac parte din familii de moda veche fara aspiratii. Toate intr-un fel sau altul au acceptat situatia si s-au multumit doar cu atat. este ceva pe plan psihic. nu se pot desparte, se simt prinse... acelasi lucru simt ca o sa traiesc si eu...

    0
    0

  • dido_didona pe 28 Sep 2008, 12:36
    pt. d-na Voicu

    Imi place tare mult articolul dvs., mai ales felul natural in care prezentati aceste teorii pe care statisticile le-au validat, din pacate (si ma includ aicea si eu). Va incurajez sa scrieti in continuare, pentru ca in cultura noastra aceste idei sunt cvasi-necunoscute, dupa cum o arata si comentariile de mai sus; daca ar fi dupa mine, eu le-as pune in manualul de psihologie la nivel de liceu, ca sa beneficieze cat mai multe persoane si cat mai devreme. Astfel s-ar putea evita multe suferinte. Mult succes in continuare.

    0
    0

  • dona pe 27 Sep 2008, 17:04
    pt diana

    tu spui asta pt ca probabil ai avut o copilarie fericita,ca si mine dealtfel,nu ai vazut certuri,scandaluri,fara bautura etc,dar iti spun sigur ca la sotul meu se cunoaste ce fel de copilarie a avut,oricat s-ar stradui sa nu se vada asta,este un introvertit si un inadaptabil cu un tata indiferent care nici acum nu crede ca e al lui,si cu o mama de care a fost foarte atasat dar nu mai e printre noi din pacate.

    0
    0

  • diana pe 26 Sep 2008, 20:19
    Relatia de cuplu - influentata de copilarie?

    nu sunt deloc de acord cu acest comentariu!!!!!!ce va face sa credeti ca,copiii iau mereu ca si model "mama"..............poate adopta "indiferenta" tatalui!!!!!!!!!!!!!!mama e o femeie fffff buna,tata e o fire mai puternica.....si eu ,desi sunt femeie.....am mostenit caracterul tatalui meu.........acest comentariu este cat se poate de fals!!!!!

    0
    0

  • zambiluta pe 23 Sep 2008, 16:30
    nu sunt de acord

    am crescut cu un tata violent, alcoolic,cu o mama care a avut grija de noi(am si un frate),DAR NU NE-A ARATAT NICIODATA AFECTIUNE si m-am casatorit cu un barbat care este opusul tatalui meu,am un fiu de 17 ani de care sunt foarte apropiata.Simt uneori o"lipsa" in plan afectiv ,dar trec repede peste asta.

    0
    0

  • iulya_29 pe 23 Sep 2008, 15:59
    real?

    daca fetita a avut in copilarie un tata alcoolic,cum sa si doreasca un partener alcoolic?Nu mi se pare normal asa ceva.

    0
    0

  • gabriela pe 23 Sep 2008, 15:13
    been there

    Desi fac parte din acea categorie in care tatal era absent din viata de familie intotdeauna am negat si am refuzat constient sau nu rolul de victima.De multe ori am resimtit acel gol afectiv&instabilitatea emotionala cauzata dar nu este o tragedie de netrecut.Constientizand problema si cautand sa te implinesti in primul rand individual vei reusi mai tarziu sa formezi un cuplu echilibrat.Este important ca intr-o relatie sa nu aduci lipsurile dar sa ti le rezolvi individual.Bineinteles ca intotdeauna va exista o mica carenta dar pe care o poti umple apoi cu o viata de cuplu la fel de echilibrata ca si identitatea pers.

    0
    0

  • adela pe 23 Sep 2008, 13:11
    relatia de cuplu

    nu stiu cum sa va explic mai bine si sa ma fac inteleasa dar,eu am patit-o intr-un mod mai ciudat. Tatal meu era mare consumator de alcool (ce mai incolo,betiv sadea) si am urat asemenea gen de barbat. M-am maritat cu unul caruia nu-i placea sa bea si am crezut ca mi-am atins un scop in viata. Nu a fost asa. Urmarind sa elimin un defect ce mi se parea determinant intr-o relatie de cuplu,am dat peste alt necaz. Nu era in stare sa ma satisfaca sexual,avea ejaculare precoce si m-a chinuit cativa ani pana am ajuns la spitalul de boli nervoase. Neputinta sexuala il transformase intr-un individ egoist si excesiv de rau. M-am maritat a doua oara,crezand ca acest al doilea,e altceva. Ma satisfacea si era cat de cat echilibrat. Nu a durat mult si am observat ca bea din ce in ce mai des. A devenit si asta impotent,rapid si iarasi aceeasi poveste. Certuri,gelozie,egoism,tot tacamul. M-am despartit din nou. Mi-am facut o noua relatie. Am nimerit-o. Excelent partener de sex,ma face sa ma simt minunat si ne intelegem foarte bine. De ce tocmai la al treilea,este intrebarea mea? Oare faptul ca am incercat sa caut opusul tatalui meu,m-a facut sa gresesc? Oare nu era mai bine sa nu tin cont de acest lucru si aveam sansa sa nimeresc din prima barbatul potrivit? Oare nu soarta ne indruma pasii si nicidecum prejudecatile sau educatia primita? Ce sa inteleg din articol? Ca,vrem nu vrem,parintii ne influienteaza in mod involuntar? Sau,sa inteleg ca tocmai din aceasta cauza,sa analizam mai bine atunci cand optam pentru acceptarea partenerului si sa eliminam influienta comportamentului parintilor asupra vietii noastre? Voi ce credeti,dragi cititoare?

    0
    0

  • raluxas pe 23 Sep 2008, 11:52
    parere proprie

    Desi traim intr-o familie ( cu unul sau doi parinti) iesim in lume, citim, avem tangente cu diverse tipuri de familii si cred ca ne putem forma o idee despre ceea ce vrem in legatura cu propria noastra familie. Nu cred ca daca ai ceva acasa vei vrea contrariul.Eu de exemplu am avut parinti model, s-au inteles bine, se discuta totul in familie, era liniste . Acum am un sot la fel de linistit cum era si tatal si cu care iau decizii asa cum procedau si parintii mei. Ganditi-va ca si mediul in care traim este diferit de cel in care traiam cu parintii, ca schimbarea si -a facut si ea loc in vietile noastre si ca nu poti avea ceva identic sau total diferit de ce ai avut in familie in noua ta familie. Abia avand familia ta iti dai seama ca multe reprosuri facute parintilor acum nu-si mai au rostul si ca poate de multe ori au avut dreptate dar dintr-o oarecare incapatanare sau irationalitate atunci nu parea sa fi avut dreptate. Cu regrete sau fara, cu concesii sau fara fiecare familie este diferita de alta. Indiferent din ce familie provii nu poti avea o alta familie identica sau total diferita.

    0
    0

  • madalina pe 23 Sep 2008, 10:14
    Relatia model

    Este inevitabil ca relatia de cuplu a parintilor sa nu-si puna amprenta pe dezvolatrea ulterioara a copilului, dar chiar sa caute acelasi gen de partener, deja e un fel de copy paste, si de greseli ce se tin lant. Eu stiam (din ce am mai citit) ca un copil alege intradevar un model de relatie, dar nu obligatoriu cea a parintilor, de exemplu, copilul crescut de o mama singura, poate gasi un model de sot pe unchiul, bunicul, sau vecinul, la care a apreciat felul lor de a fi, stilul de viata, etc.

    0
    0

  • VIORICA pe 23 Sep 2008, 10:14
    PASIUNILE BARBATULUI

    FIICA MEA SI_A ALES UN SOT FOARTE BUN,BINE PREGATIT PROFESIONAL SI UN SOT MODEL DAR CU UN DEFECT E INEBUNIT DUPA CALCULATOR AR STA ORE INTREGI PE EL FARA SA FACA ALTCEVA,

    0
    0

  • biankalord pe 23 Sep 2008, 09:59
    de acord

    cu buburuza :) fiecare este unic si fiecare are dreptul sa aleaga ce vrea in viatza, nu trebuie sa urmeze modele, chiar daca acestea sunt parintii. va pup si traiti frumos!

    0
    0

  • buburuza pe 23 Sep 2008, 09:23
    nu sunt de acord.......sau cel putin nu ma regasesc printre randurile de mai sus!!

    am citit cu mare atentie tot articolul si......tot ce pot sa iau de la parintii mei sunt doar lucruri bune, invataturi ( ce sa nu fac in viata!!) bune pentru viata, pentru drumetia placuta si lunga pe care o parcurgem! am doar 26 de ani si pot sa va spun ca in viata trebuie sa inveti si din greselile altora........nu doar din cele personale, dar fiecare porneste in drumetie.......priveste si ia aminte ce e (ar fii) mai bun... Viata este frumoasa si unica, asa ar trebui sa fie pentru fiecare din noi.........nu "copiind"!

    0
    0

  • carisma pe 23 Sep 2008, 08:48
    eu sunt de acord cu acest articol

    In mod inconstient suntem atrasi de persoane care seamana cu personaje din viata noastra .Daca aceste personaje nu seamana la inceput noi ne luam incet unele atributiuni iar ei se transforma fara sa ne dam seama decat prea tarziu.

    0
    0

  • manuelea pe 23 Sep 2008, 04:34
    nu sint de acord

    Nu sint de acord cu ce-a ce sa scris in acest articol, eu si familia mea, am o sora si un frate, am ales intotdeauna contrariul de cum erau patinti nostri, eu si sora mea avem sati contrari de cum era tatal nostru, iar fratele meu si-a ales o partenera contrario de cum este mama. Si nu sintem singuri, cunosc alte persoane( prieteni ci cunostinte, unele chiar din copilarie) ca au fugit de persoanele care asimiliavano cu parinti, si au ales persoane diferite, si va spun mai mult, eu personal am incercat sa nu imit nici unul din parinti mei, ma refer la greseli, felul lor de-a fi, dar mentinind obiceiurile bune che mi-au transmis.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod