Divorţ

Cum să treci peste un divorţ. Sfaturi utile

Atunci când doi oameni divorţează, totul se schimbă.
Dintr-o dată, "noi" dispare complet. Nu vei mai putea niciodată să fii soţul sau soţia care ai fost odată. Povestea voastră s-a încheiat. Să te confrunţi cu această situaţie este similar modului în care tratăm decesele, cu o invazie de emoţii: tristeţe, furie, frică, vină, ruşine, incertitudine. Te simţi pierdut, iar perspectivele de viitor par incerte şi foarte, foarte confuze.

Așa cum spune psihiatrul Elizabeth Kubler Ross, există cinci etape distincte prin care trec oamenii atunci când ceva important pentru ei se sfârşeşte. Aceste etape nu se limitează doar la experienţa morţii fizice, ci se aplică şi în cazul divorţurilor, despărţirilor sau altor pierderi semnificative.


Ross spune că emoţiile pe care le simţim în această perioadă sunt ca o serie de cercuri concentrice, le simţim pe toate odată, apoi din ce în ce mai puţin până când râmânem cu sentimentul final: acceptarea.

Cum ajungi acolo şi cât durează acest proces?


Acest lucru e greu de spus pentru că durerea diferă de la om la om. Poate ai nevoie de câteva luni, poate de câţiva ani. Ce trebuie să observi este faptul că pe măsură ce te lupţi cu o mulţime de sentimente, intensitatea lor se diminuează în timp.

Poţi să mergi mai departe chiar dacă simţi furie, tristeţe şi frică?


Da, absolut. Atunci când rămâi blocat la un singur sentiment, nu poţi trece peste el, pentru că nu îţi procesezi pierderea.
Această blocare îţi semnalează că trebuie să faci mai mult, spre exemplu terapie.

Tristeţea exagerată trebuie, iarăşi, tratată cu atenţie. Uneori, divorţul poate să declanşeze reacţii emoţionale care au stat latente în creier în vremurile fericite. Cercetările arată că acei copii care au experimentat sentimente extreme de vină încă de când erau mici ar putea fi mai susceptibili să sufere de depresie mai târziu în viaţă. Deci, dacă nu poţi să te opreşti din a te învinovăţi de încheierea mariajului tău, înseamnă că ceva şi mai puternic se poate întâmpla în interiorul tău.

Este normal să te simţi vinovat şi să îţi pară rău, mai ales dacă ţi-ai rănit soţul sau soţia, înşelând, minţind sau trădând într-un alt mod.
Este semnalul intern pentru a nu mai face acel lucru din nou. Dar, în cele din urmă, căsătoriile se termină din cauza acţiunilor şi alegerilor ambilor parteneri. Nu este totul numai negru şi alb, există nuanţe de gri în orice relaţie. Chiar dacă tu eşti cel care a pus capăt mariajului şi ţi-ai devastat partenerul în acest proces, vine un timp în care trebuie să renunţi la acele sentimente de vină şi să mergi mai departe.

Cum să treci peste un divorţ: Să te ierţi, în sfârşit


Nu este o sarcină uşoară. Aşadar, înainte de a te pregăti să porţi această cruce pentru totdeauna, gândeşte-te că şi alţii au trecut prin asta. Nu eşti singurul care divorţează, deşi uneori aşa simţi.
Dacă vina îţi acaparează prea mult gândurile, este timpul să treci peste aceste sentimente şi să începi să trăieşti o viaţă nouă cu o viziune pozitivă. Este timpul să faci schimbări pentru tine însuţi. Corectează greşelile din trecut, cere-ţi scuze şi continuă-ţi viaţa. Fă din ziua de astăzi ziua în care spui stop sentimentelor iraţionale şi uită trecutul, doar aşa vei putea găsi iubirea din nou.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod