Viaţa ca o comedie: 15 imagini cu tâlc din lumea animalelor

Unele dintre cele mai inspirate imagini ale căror protagoniste sunt animalele ne arată cât de expresive şi de amuzante sunt necuvântăroarele.
Bored Panda organizează în fiecare an un concurs interesant, The Comedy Wildlife Photo Awards, în care selectează cele mai bune fotografii cu animale surprinse în situaţii amuzante. Anul acesta, pentru a patra oară, popularul site a primit o mulţime de imagini, multe ditnre ele foarte reuşite.

Dincolo de zâmbete răzbate mesajul unora dintre fondatorii acestor premii, Paul Joynson-Hicks şi Tom Sullam, amintind de scopul acestui demers: "Nu uitaţi că totul este despre conservare.
Vrem să luaţi emblema noastră pentru conservare, să bateţi tobele, să faceţi puţin zgomot, avem nevoie să răspândiţi vestea în lume - lumea sălbatică, aşa cum ştim, este în pericol peste tot în lume şi trebuie să facem ceva ca să o salvăm. Puteţi începe urmărind ceea ce face fundaţia Born Free pe site-ul www.bornfree.org.uk"
, au transmis aceştia.

Fotografiile publicate de Bored Panda se alătură eforturilor pentru protejarea speciilor sălbatice şi, cu un pic de umor extras din lumea lor, ne ajută să înţelegem că trebuie să avem grijă de ele.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Mai 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod