Vedete România: 6 piţipoance pe plajă

Dacă în materialul "9 semne că eşti piţipoancă" îţi defineam oarecum acest statut, prezentându-ţi punctele forte sau must-have-urile, acum este bine să-ţi şi exemplificăm. În plus, vei vedea şi cum trebuie să te comporţi în această vară, în funcţie de... aptitudinile pe care le ai. Bucurându-ne de o paletă largă oferită de showbizz-ul autohton, am folosit "materia primă" de aici, scutind astfel "drumul" până peste Ocean. Din distribuţie: Bianca Drăguşanu, Adelina Pestriţu, Daniela Crudu, Laurette, Roxana Ionescu, Andreea Tonciu.
1 din 5

Bianca Drăguşanu şi Daniela Crudu, cu ochii pe pahar şi gând pe distracţie

Distracţia este miza pentru care luptă cele două asistente a lui Capatos. Atunci când vine vorba de cluburi, discoteci, terase, party-uri şi voie bună, cele două domnişoare apar negreşit. Dacă Bianca este genul luxos, glamour, uşor pretenţios care nu se dezlănţuie chiar de la început, Daniela este totalmente lipsită de inhibiţii. Să ne amintim când la un eveniment "patronat"  de stilistul Adrian Pescariu, Cruduţa a abdicat pe bază de alcool şi a adormit jumătate pe canapea, jumătate pe lângă.
16 Iulie 2011
 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ana pe 1 Aug 2011, 08:52
    mi-e sila...

    sincer imi e sila de povesti dintr-astea. oare chiar nu citeste nimeni de la redactie parerile disperate ale cititorilor acestor articole?oare chiar asa de mare sa fie disperarea dupa bani incat sa intoxicam tot ce inseamna spectatori si telespectatori cu lucruri pe care nu si le doresc dar de care nu mai scapa?

    0
    0

  • andreea pe 16 Iul 2011, 23:52
    Ce era inainte...

    Acum multa vreme veneati numai cu articole interesante ce tineau strict de fumusete, retete, gradina, sex, dragoste, etc. Acum numai de pitipoance, cocalari, Top 5 Vedete nu stiu cum. Astea sunt articole ? Site-ul eva.ro se duce in jos daca continue sa publice toate prostiile astea, nu mai este absolut deloc interesant. Si chestia aia cu horoscop e destul de enervanta : vezi ce erectie are in functie de zodie, vezi ce face in pat in functie de zodie, vezi ce gandeste in functie de zodie... Suntem chiar asa prosti ? Nimic din toate astea nu depinde de zodie, si de caracterul si personalitatea ficaruia... Ne prostiti in fata. Cum ziceam... ati decazut. Si apropo : in prima poza cu Daniela si Bianca nu mai spuneti ca grija lor era bautura. Daca Daniela are in mana un suc granit nu inseamna ca bea de sparge.

    10
    0

  • lucia pe 16 Iul 2011, 19:52
    aveti o problema!

    Si ea consta in faptul ca nu pricepeti indignarea si sila ce a cuprins masa cititorilor la subiecte de acest gen. Pe vremea studiilor mele facute slava Domnului intr-o normalitate educationala, cuvantul "pitipoanca" era trecut pe lista jargoanelor suburbane, acum apare ca titlu de articol intr-un site pe care la-s fi crezut ultimul pretabil la asemanarea decadenta cu jalnicele "informatii " mondene si indecente din Cancan..Respectati meseria pe care v-ati ales-o si mai ales aveti putins considerstie fsts de mesajele negative pe care le primiti de la cititori.. Inca un articol de eacest tip si ma dezabonez.

    11
    0

  • gabi pe 16 Iul 2011, 11:12
    pitipoance-vagaboadele Romaniei

    sunt terifiata de importanta pe care o dati unor scursuri ale societatii, unor femei ieftine, inculte dar cu foarte mere tupeu, fara educatie, cultura-de fapt tabula rasa.

    22
    0

  • Gabriela pe 16 Iul 2011, 09:34
    pitipoance

    Mi-e asa de sila de toate comentariile voastre despre pitipoance, ca de cele mai multe va sterg fara macar sa deschid, desi unoeri aveti retete sau alte lucruri interesante. Am simtit insa nevoia sa va spun macar o data asta.

    24
    4

  • Simona pe 16 Iul 2011, 01:33
    domnisoare deocheate de Romania

    din pacate, actualele "vedete" ale Romaniei sint asa de ieftine, fara educatie, fara bun simt, ma ingrozesc. Va scriu din Australia, am parasit Romania de mai bine de 20 de ani si am observat cu multa tristete ca in Romania nu se promoveaza inteligenta, doar silicoanele, scandalurile si mojicia.

    45
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod