Heidi Klum are o asigurare pentru picioare în valoare de 2 milioane de dolari. Dar spune că unul este „mai scump” decât celălalt

Într-o apariție recentă în cadrul emisiunii The Ellen DeGeneres Show, Heidi Klum a dezvăluit că un client i-a asigurat picioarele pentru suma de două milioane de dolari. Însă un picior a fost evaluat pentru o sumă mai mare decât celălalt.

Citește și: Bella Hadid a vorbit despre lupta ei cu depresia și anxietatea: „Treceam printr-o durere psihică și fizică îngrozitoare”


„Este ciudat ce fac unii oameni”, a spus fostul „înger” Victoria's Secret, în vârstă de 48 de ani. Subiectul a venit în discuție după ce DeGeneres a publicat pe ecran textul „Picioarele mele au fost asigurate pentru două milioane de dolari...
dar o altă parte a corpului care ar fi trebuit asigurată este...”.


După ce a glumit că sânii săi ar mai fi trebuit asigurați, Klum a specificat că, de fapt, un client a cărei imagine era a cerut ca picioarele sale să fie asigurate, nu ea.

Ea a mai spus că un picior este mai scump decât celălalt pentru că a suferit o accidentare în copilărie.

„Unul a fost mai scump decât celălalt pentru că în copilărie am căzut pe o bucată de sticlă și am o cicatrice mare”, a explicat supermodelul german.
„Am folosit atât de mult spray autobronzant încât acum este imposibil să vedeți, dar da, un picior a fost mai scump decât celălalt”, a adăugat vedeta.

Supermodelul nu a dezvăluit la ce sumă a fost „evaluat” fiecare picior, însă în 2017 a declarat că piciorul drept este asigurat cu 1,2 milioane de dolari, iar cel stâng a fost evaluat la un milion de dolari din cauza cicatricei. Ceea ce înseamnă că suma se ridică, de fapt, la 2,2 milioane de dolari.



Asigurarea diferitelor părți ale corpului pare să fie o regulă de bază în cazul celebrităților.
Potrivit pagesix.com, starurile își asigură corpul pentru a fi protejate din punct de vedere financiar în cazul unui accident.

„Dacă s-ar întâmpla ceva cu sânii mei, nu aș putea lucra luni bune și probabil aș pierde un milion de dolari”, a declarat starleta Playboy Holly Madison, al cărei decolteu este asigurat pentru suma de un milion de dolari.

Printre alte vedete care și-au asigurat diferite părți ale corpului se numără Madonna, care are o asigurare de două milioane de dolari pentru sâni, Miley Cyrus și-a asigurat limba pentru suma de un milion de dolari, iar Mariah Carey are vocea asigurată pentru suma de 35 de milioane de dolari, potrivit Love Money.

În schimb, Kim Kardashian are una dintre cele mai bizare asigurări: starleta și-a asigurat fundul cu suma de 21 de milioane de dolari.

Foto: Hepta

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
18 Ianuarie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod