Fumătorii în luptă cu nefumătorii. Cum se poziţionează 6 vedete faţă de noua lege?


Un comediant consideră că legea antifumat e discriminatorie

Mugur Mihăescu, comediant, fumător, patron de club

Membrul trupei de umor ”Vacanţa Mare” este un contestatar dur al actualei legi. Vedeta susţine că reglementarea fumatului produce discriminare. Mugur Mihăescu este şi patronul unui club din Centrul Vechi, iar interzicerea fumatului, cel puţin pe moment, ar putea să-i alunge o parte dintre clienţi.
„Categoric se face discriminare, ne aşteptăm să ne scadă numărul de clienţi. Trebuie să fie loc pentru toată lumea, nu sunt un ciumat dacă sunt fumător, nu trebuie să mă arunci în stradă. Sunt curios cum se va aplica legea asta europeană la ţară. Ca fapt divers, am fost în Bremen acum două zile, se fuma în toate bodegile, cu legile lor cu tot”, a declarat starul pentru Mediafax.
18 Martie 2016
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • goredinchitila pe 19 Mar 2016, 11:09
    Pentru nefumatorii frustrati

    Draga Greta, fapt este ca, fiind fumator, ma simt discriminat. Am viciul asta, asa cum majoritatea dintre noi avem cate unul. Daca tu pretinzi ca nu ai nici un vicu, permite-mi sa nu te cred. Sigur ai unul, si ce-ar fi sa iti fie interzis pe motiv ca ma deranjeaza pe mine? In alta ordine de idei, pentru mine, ca fumator, cafeaua de dimineata nu mai are acelasi gust fara tigara. Inteleg ca tu esti de acord sa ne fie interzise micile placeri ale vietii, care, intre noi fie spus, nu te deranjeaza decat prin miros. Daca te uiti pe statistici, nimeni (sau aproape) nu s-a imbolnavit de la fumatul pasiv. Pe de alta parte, sunt o gramada de alte mirosuri neplacute pe care le suporti fara sa ceri interzicerea sursei respective. Ca un exemplu, mirosul de transpiratie din autobuz, vara. Sau mirosul de mancare de la vecinul de dedesubt, care te face sa inchizi fereastra cand sunt 35 de grade afara. Parerea mea este va place sa interziceti chestii, si fiindca sunt din ce in ce mai putine lucruri de interzis, pentru ca nu este politically correct (vezi cuplurile gay, sau imigrantii din tarile arabe, sau mai stiu eu ce), v-a casunat pe fumatori. Ca oricum e o campanie furibunda impotriva lor, si nu pot sa faca nimic sa o combata. Terenul a fost pregatit cu multi ani inainte, incet-incet. Ce-ar fi sa te autoanalizezi un pic mai adanc ca de obicei? S-ar putea sa ajungi la concluzia ca am ceva dreptate. Ar mai fi multe de spus, dar spatiul nu permite.

    1
    2

  • Greta2012 pe 19 Mar 2016, 03:28
    Explicatie destinata fumatorilor frustrati

    Draga Florin Chilian, Te intriga interzicerea fumatului in locurile publice si chiar te intrebi de ce mancarea nociva nu este interzisa de asemeni. Ei bine, iti raspund eu, pentru ca sunt 2 lucruri total diferite pe care ar fi trebuit sa le stii deja, nu-i greu sa pricepi ca a manca nociv este o alegere proprie si te afecteaza doar pe tine, cel care o mananci fara sa afecteze si lumea din jur, pe cand fumatul tau, ne poate afecta si chiar imbolnavii si pe noi, ceilalti care suntem fortati sa te suportam in locurile publice, unde, avem aceleasi drepturi sa circulam si sa convietuim. Ceea ce trebuie tu sa intelegi este ca, nu suntem obligati sa te suportam! Deci, fumeaza acasa sau unde vrei tu, cu exceptia locurilor publice, unde avem dreptul atat cei sanatosi cat si cei viciati sa impartim aerul si spatial. Este o chestie de bun simt in final, sa respecti pe ceilalti, daca tot vrei respect. Ma bucur ca s-a introdus si aceasta lege in Romania, era si timpul, tarile occidentale au introdus-o cu multi ani in urma, pentru protectia celor care sunt si vor sa ramana sanatosi. Asta nu este discriminare, sau abuz este doar o forma legala de protectie a sanatatii, impusa celor viciati, fortandu-I sa-i imbolnaveasca pe cei sanatosi.

    3
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod