EXCLUSIV Mirela Stelea: „Femeile trebuie să aibă în dulap cel puţin o rochiţă neagră“

Mirela Stelea a lansat, săptămâna trecută, colecţia „The New Little Black Dress“, iar acum a acceptat să vorbească despre aceasta pentru eva.ro.

Iată un interviu în exclusivitate cu una dintre cele mai cunoscute creatoare de modă din ţara noastră, Mirela Stelea:

eva.ro: Ce aduce nou această colecţie?

Mirela Stelea: „The New Little Black Dress“ înseamnă rochii de cocktail potrivite aproape oricărui tip de eveniment. Sunt rochiile cu care nu dai greş, cele care îţi vin bine chiar dacă nu ai măsuri de model. În plus, negrul te face mai suplă şi nu se va demoda niciodată.

Ce materiale ai folosit?


Rochiile sunt confecţionate din mătase naturală, dantelă din mătase, dantelă Solstiss, catifea sau material paietat. Multe modele au inserţii de pietre Swarovski şi mărgele.

Cărui tip de femeie se adresează creaţile tale?

Fiecărei femei care îşi doreşte să aibă o apariţie elegantă, sexy şi sigură în acelaşi timp, la orice tip de eveniment participă.

Am colecţii speciale pentru evenimentele pretenţioase, pentru Red Carpet, seri de gală, dar şi rochii de cocktail pentru orice alt tip de eveniment.

Este important ca fiecare femeie să aibă acest tip de creaţii în dressing pentru a nu avea emoţii la evenimentele la care participă.

Este, de asemenea, important, să apeleze la un designer, chiar dacă este mai scump decât rochiile în serie din magazine. Designerii pun accentul pe calitatea materialelor, rochiile sunt special create pentru cliente şi nu rişti să întâlneşti, la eveniment, altă invitată îmbrăcată la fel.

Cât de importantă este pentru o femeie „The Little Black Dress“?

În lumea modei există o regulă nescrisă: fiecare femeie trebuie să aibă în garderobă cel puţin o creaţie tip Little Black Dress. Este cea mai sigură modalitate de a fi elegantă şi de a respecta codul vestimentar la evenimente.

Atunci când eşti în impas, nu eşti sigură ce anume să porţi, scoate din dressing clasica rochiţă neagră şi nu vei da greş!

Cum a decurs realizarea clipului de campanie? Care a fost povestea?

Am realizat şedinţa foto de campanie şi clipul video de campanie în superba vilă care gazduieşte Giulia Nahmany Makeup Academy.

Modelul ales a pozat în piesele vestimentare din colecţia „The New Little Black Dress“ în cadre minunate.
Locaţia abundă în piese de mobilier de lux şi opere de artă. Totul este clasic şi elegant: de la locaţie până la rochiile colecţiei.

Ce vor găsi clientele pe magazinul online şi ce sfaturi le poţi da înainte să „pornească“ la cumpărături?

Odată cu noua colecţie, am lansat şi noul Showroom, situat pe Str. Brazilia 52, Bucureşti, dar şi magazinul online. Am dorit să am o comunicare cât mai facilă cu cei care vor să cumpere creaţiile mele, însă le este greu să vină până la atelier.

Astfel că am lansat magazinul ca aplicaţie direct pe pagina mea de Facebook. Acolo găsesc rochiile din colecţia Little Black Dress. Prin comandă, ele ajung direct acasă la client. Important este să aleagă măsura potrivită.

Oricum, în cazul în care este nevoie de ajustări, acestea se pot face gratuit la atelierul meu.

Eşti prezentă şi pe piaţa internaţională, de ce anume e nevoie pentru a reuşi ca designer şi peste hotare?

Îţi trebuie o echipă bună de PR.
Din fericire, eu îi am pe cei mai buni din România – Sorin Duţoiu şi Christian Stan, de la ADPM PR.

Are moda românească şanse să se afirme printre „greii“ modei internaţionale?

Gândiţi-vă că, aşa cum încercăm noi să ne facem remarcaţi peste hotare, aşa încearcă şi alte zeci de mii de designeri din toată lumea. Dacă ţinteşti spre marile capitale ale modei este greu.

În România nu există o industrie a modei aşa de dezvoltată încât să poţi ţine pasul cu marile case de modă. Nu ai materialele dorite oricând îţi doreşti, imprimeriile nu sunt dezvoltate şi nici posibilitatea unui rulaj mare. Nu este însă imposibil. Exemplul cel mai elocvent: Ingrid Vlasov şi Maria Lucia Hohan.

Ce urmează după lansarea magazinului online?

Deocamdată ne concentrăm pe distribuirea colecţiei Little Black Dress şi pe vânzările online. Va urma cât de curând o linie de rochii de mireasă şi alta de rochii de cocktail.
Însă anul viitor.

Printre toate evenimentele naţionale şi internaţionale la care participi, colecţii noi, şedinţe foto... mai ai timp şi pentru viaţa de cuplu?  

Sigur că da. Eu sunt oricum o tipă activă, mă agit mult. Soţul meu este foarte înţelegător, ştie că acesta este un business pentru care trebuie să te agiţi.

Cu toate acestea, nu există zi în care să nu ne petrecem ore împreună. Bogdan îmi oferă stabilitate şi liniştea de care am nevoie.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod