Eva Longoria nu are riduri: Chipul actriței arată la fel ca în urmă cu 11 ani

Există o explicație: vedeta în vârstă de 38 de ani a declarat în trecut că nu se opune unei operații estetice.

 

La 38 de ani, e normal să mai apară câte un rid, ici-colo. Nu şi pentru starul din "Neveste disperate". Eva Longoria arată la fel ca acum un deceniu, pentru ea timpul parcă a stat pe loc.

Actriţa a participat săptămâna trecută la un dineu organizat în Florida, iar imaginile publicate de cotidianul britanic Daily Mail demonstrează că aproape nu există diferenţe între cum arăta ea în urmă cu 11 ani şi astăzi. Machiajul foarte pronunţat subliniază şi mai mult aspectul impecabil al chipului său.



Este foarte posibil, notează ziarul citat, ca Eva Longoria să fi cedat tentaţiei bisturiului. De altfel, ea recunoştea că ar apela la medicul estetician dacă e nevoie să facă acest pas pentru a arăta bine. "Nu mă opun operaţiei sau oricărei soluţii care este benefică. Treceţi-mă pe listă!", a spus actriţa.

Nu doar figura vedetei a atras atenţia la evenimentul monden al cărui gazdă a fost Gerard Butler, ci şi silueta sa, bine conturată într-o rochie neagră, lungă până sub genunchi, şi cu un decolteu tăiat curajos, în formă de V.



Cunoscută pentru rolul Gabriellei Solis din serialul "Neveste disperate", Eva Longoria s-a împăcat pentru a treia oară cu cântăreţul spaniol Eduardo Cruz, cei doi fiind surprinşi în ipostaze romantice sâmbătă, într-un restaurant italian din New York.

Starul serialului de succes "Neveste disperate" l-a cunoscut pe Eduardo Cruz, fratele mai mic al actriţei spaniole Penelope Cruz, în februarie 2011, la scurt timp după despărţirea de cel de-al doilea ei soţ, jucătorul de baseball Tony Parker, notează agenţia Mediafax.

Actriţa şi cântăreţul spaniol s-au despărţit pentru scurtă vreme în martie 2012, pentru a se împăca din nou, dar, în luna iunie a aceluiaşi an, Eva Longoria a anunţat despărţirea definitivă de acesta.



După două căsnicii eşuate, Eva Longoria declara la începutul anului că nu se grăbeşte să se căsătorească din nou, deşi, ulterior, şi-a rectificat declaraţia, afirmând pentru revista People: "Nu am spus că nu mă voi mai căsători vreodată. Nu este nimeni vizat deocamdată, aşa că nu mă gândesc pentru moment la aşa ceva".

Cea mai recentă relaţie a Evei Longoria a fost cu omul de afaceri Ernesto Arguello, de care s-a despărţit în august.

Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Neveste disperate/ Desperate Housewives". Cele mai recente roluri de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când a jucat în comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body", şi 2012, când a apărut în "For Greater Glory: The True Story of Cristiada". De asemenea, actriţa a dat voce unui personaj din animaţia "Arthur Christmas" (2011).



Eduardo Cruz este cântăreţ şi compozitor. A realizat coloane sonore pentru mai multe spoturi publicitare (L'Oreal, Tresor de la Lancôme etc.), filme pentru marele ecran şi a compus piese pentru mai mulţi artişti pop, rock şi funk.


Foto: Hepta / Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
10 Decembrie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod