Eurovision România, noi scandaluri. Cum au pornit şi cine sunt acuzaţii?

de Iulian Ioncea, 4 Martie 2015

Pe 8 martie, la Craiova, va avea loc finala concursului Eurovision România 2015, câştigătorul urmând să reprezinte ţara noastră în finala internaţională din Austria.

Ca în fiecare an, înainte de finala naţională au apărut şi scandalurile, unii artişti fiind acuzaţi de plagiat, iar alţii că au piese care nu meritau să ajungă în finală, fiind prea slabe.

Primul concurent atacat a fost Tudor Turcu, fost câştigător „X Factor“, despre a cărui piesă se spune că este copiată după o melodie a fetelor de la t.A.T.u., cele mai multe acuse fiind aduse pe YouTube. Tudor Turcu a ajuns în finala naţională Eurovision cu piesa „Save us“, iar internauţii afirmă că aceasta seamănă foarte mult cu melodia „All about us“ al rusoaicelor care au devenit cunoscute datorită faptului că erau lesbiene.

Pentru a face lumină în acest caz, cei de la WOWbiz l-au contactat pe Horia Moculescu, şef al comisiei profesioniştilor de la UCMR ADA, unde se discută problemele de plagiat din România. Acesta este de părere că nu este vorba despre niciun plagiat şi că lumea exagerează.



„Este ca şi cum ai lua două lucrări de Puccini şi ai realiza că aparţin aceluiaşi gen. Nu există niciun fel de lege care să stabilească dacă avem de-a face cu un plagiat. Plagiatul poate să fie dovedit şi ca intenţie, dacă se caută nod în papură. Aici, însă, poate fi vorba cel mult despre o potrivire a lucrurilor, o asemănare pe o suprafaţă foarte largă, dar doar atât. Nu e plagiat“, a spus Horia Moculescu, potrivit celor de la WOWbiz.

Tudor Turcu a fost atacat şi de Leonard Miron, fost angajat la TVR, care a plecat cu mare scandal din televiziunea publică. „Dacă nu citeşti cine cântă, ai impresia că e un featuring inedit Bon Jovi cu fetele de la t.A.T.u..

Pe scena Eurovision nu se mai proiectează vocea în microfon de ani buni. Nici Loreen, nici Conchita nu au ţipat, ci au lăsat microfonul să capteze vocea. Încă o melodie care va umple zona de mijloc a clasamentului selecţiei naţionale Eurovision. Şi chiar nu o poate salva nimeni“, a spus Leonard Miron, care afirmă că îşi face griji şi pentru faptul că Tudor Turcu nu pare a vorbi foarte bine limba engleză, iar din această cauză poate avea mari probleme.



O altă melodie care lui Leonard Miron nu-i place este cea interpretată de Aurelian Temişan, piesă despre care acesta spune că seamănă cu o manea. „Piesa lui Temişan e ca un spirit de vară, un pic manelizată, cum ar spune fiţoşii. O melodie pe care s-ar putea dansa toată vara în cluburi şi pe plaje.

Din păcate, singurele plaje din Viena sunt închise la ora desfăşurării concursului. Ceea ce nu înţelegem este de ce cântă în span-english? Spania nu mai votează cu noi de ani buni. Cei care mai plăteau tariful votingului s-au întors acasă. Este singura melodie latino care te face să caşti“, le-a mărturisit Miron celor de la ziarul Click.



Leonard Miron s-a luat şi de piesa interpretată de Cristina Vasiu, fostă concurentă la „Vocea României“. „Am verificat de vreo trei ori durata melodiei. E aşa ceva ca-n 'Dallas' sau în 'Tânăr şi neliniştit': lung, monoton, fără să facă valuri, deşi  se vrea din noul val. Un amic mi-a spus că e ca un masaj thailandez fără happy ending“, a încheiat fostul om de televiziune.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ANONIMUS pe 4 Mar 2015, 21:39
    LEONARD MIRON

    Dobitocul care crede ca microfonul poate fi violat prin tipaturi pe cand altii il foloseste cu delicatete este un cretin.Probabil idiotul crede ca o soprana de coloratura face ca microfonul sa lesine de durere.Sa nu mai vorbim despre cantareata peruana Yma Sumac care probabil nu putea canta la microfon din pricina caraghiosului domn Leonard Miron.Hai sictir nenorocitule.

    0
    2

  • SaS pe 4 Mar 2015, 20:38
    Comentariu

    Daca nu sunt ca ultima(ul) castigatoare a ultimului concurs degeaba se mai cearta.

    0
    0

  • Sara pe 4 Mar 2015, 18:35
    Eurovision

    mie imi place melodia Lumintei Anghel...e superbaaaa!!!!!

    0
    2

  • Nicu pe 4 Mar 2015, 08:46
    Nulitatea L.Miron

    L. Miron,ce ar fi sa-ti vezi tu de treaba ta si sa lasi comentariile de 2 bani, de neavizat in seama celor care stiu muzica?

    2
    1

  • Carmen pe 4 Mar 2015, 07:46
    Specialistul

    Toti angajatii sau fostii angajati ai TVR sunt automat si ”mari” specealisti in muzica ? Daca da, atunci sa-si spuna parerea si femeile de serviciu, portarii etc. angajati sau fosti. Cam ce specialitate are acest Leonard Miron, in afara de cea de fost angajat ?

    5
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod