Bianca recunoaște că și-a făcut operații estetice: "Victor este de acord cu toate!"

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 Decembrie 2013
Vedeta a anunțat că va suporta și alte intervenții. Ea își va scoate alunițele și va suferi două intervenții la picioare.

Bianca Drăgușanu a devenit imaginea clinicii de chirurgie estetică a medicului Dr Kasem Abu Bakr. Ea a vorbit, într-o întâlnire cu presa, despre intervențiile pe care le-a suferit, dar și despre cele pe care urmează să și le facă.

Vedeta și-a pus silicoane la vârsta de 23 de ani și că a strâns bani timp de un an: "Pe vremea mea, înainte să ajung în București eram un copil foarte sărac, care nu își permitea aceste lucruri. Când mi-am pus silicoanele, țin minte că am strâns bani pentru ele aproape un an de zile. Dar schimbarea mea fizică a avut loc în câțiva ani, nu de pe o zi pe alta. Silicoanele le-am pus la 23 de ani, nu am avut bani să le pun mai devreme și nu am atâtea operații cât s-a spus...", a declarat ea pentru Click!.

Soția lui Victor Slav a confirmat că are silicoane și că și-a injectat botox și acid hialuronic: "Nu sunt ipocrită. Am recunoscut toate intervenţiile estetice: implantul mamar, mi-am scos aluniţe, botox - mi-am mărit buzele."
"Nu am nicio problemă să recunosc că am botox, îmi pun botox... Nu sunt ca altele care spun că își dau cu cremă de gălbenele pe buze sau pe față și arată senzațional. Eu recunosc că la 30 de ani folosesc botox, nu mă caracterizează ipocrizia ca să ascund acest lucru", a mai spus Bianca.



În viitorul apropiat, ea își va scoate alunițele și va suferi două intervenții la picioare: una la rotula piciorului stâng și alta pentru a scăpa de cheagurile de sânge de pe picioare. "Dr Kasem o să-mi rezolve problemele la picioare, urmează niște extracții a unor cheaguri de sânge. Am renunțat la medicul din Ungaria și acum o să-mi rezolv aici probleme, nu vor rămâne urme inestetice. Următoarele intervenții pe care le voi face va fi o operație la rotulă, la piciorul stâng și înlăturarea unor alunițe pentru că iarna se recuperează mai repede pielea și întreținere corporală ca să previn celulita", a declarat roșcata.



Întrebată ce părere are soțul ei despre operațiile pe care urmează să și le facă în curând, roșcata a răspuns: "Victor este de acord cu toate intervențiile pe care vreau să mi le fac, în primul rând pentru că, este sănătos să-mi înlătur alunițele. Victor știe foarte bine că am o problemă la rotula piciorului stâng care necesită intervenție."

"Recunosc că mi-am pus implant mamar și botox, dar și că eram mai plinuță când eram mai mică, probabil că aș fi vrut să-mi fac și o lipoaspirație, dar, pe atunci nu am aveam bani și nici nu eram corect informată despre aceste intervenții", a mai spus vedeta, precizând că nu regretă nicio intervenție estetică: "Am ajuns la silueta pe care mi-am dorit-o. O femeie de 30 de ani are nevoie de intervenţii cu botox şi acid hialuronic."



Dr. Kasem Abu Bakr, în vârstă de 34 de ani, este cunoscut în România drept esteticianul vedetelor, se numără Nicoleta Luciu, Andreea Bănică, Daniela Gyorfi, Minodora, Laurette și Oana Zăvoranu. Eș a primit recent premiul pentru cel mai bun medic estetician.



Criticată deseori în presă pentru că evită să discute despre operațiile ei estetice și pentru aspectul ei, la limita anorexiei, pe care îl promovează, Bianca Drăgușanu a vorbit pentru prima oară deschis despre acest subiect. Ea nu a negat că a apelat la bisturiu și la alte procedee de înfrumusețare, dar a evitat întodeauna să dezvăluie ce operații a făcut și cât au costat acestea.



Roșcata s-a arătat deranjată, în câteva rânduri, de articolele din presă și de comentariile unor vedete. "Înnebunesc când aud că <<Mamă, Bianca e de plastic>>! Cu ce sunt eu mai operată decât toate vedetele de la noi?", a declarat ea, într-un interviu publicat de revista Tabu, în august anul trecut.


Foto: Facebook / Marius Bărăgan / Libertatea

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod