14 copii de vedete care au crescut și de care părinții lor sunt foarte mândri

Poartă nume celebre, dar încă nu-i cunoaște nimeni; ei sunt noul val de copii adolescenți și tineri ai vedetelor, pe care îi vom vedea tot mai des.

Toată lumea află când vedetele devin părinți. Multe celebrități postează des pe rețelele de socializare imagini cu copiii lor, altele preferă să păstreze discreția asupra vieții private și să-i protejeze pe cei mici de presiunea celebrității. Însă cu 20 sau chiar cu 10 ani în urmă, rețelele de socializare nu apăruseră sau nu erau atât de dezvoltate ca acum, iar publicul vedea doar ocazional imagini cu copiii vedetelor, la evenimentele oficiale sau atunci când erau urmăriți de paparazzi.

Anii trec, copiii starurilor cresc și devin cel mai mare motiv de mândrie pentru familia lor.
Încet-încet, începem să-i vedem tot mai des, pe măsură ce încep să calce pe urmele părinților.

Bright Side aduce în lumina reflectoarelor 14 copii de vedete pe care lumea nu îi cunoaște, dar pe care îi va vedea mai des: "lupii tineri" se apropie de momentul în care vor simți foamea de afirmare.
1 din 15

Daniel Neeson, fiul lui Liam Neeson

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod