Ryan Gosling şi Eva Mendes, la un pas de despărţire

Actorii s-ar afla la un singur pas de despărţire, deşi au trecut doar trei luni de la naşterea fiicei lor, Esmeralda Amanda, afirmă presa internaţională, citată de cotidianul britanic Daily Mail.

Cei doi actori au fost extrem de încântaţi de venirea pe lume, în urmă cu trei luni, a fiicei lor, Esmeralda Amanda, însă, potrivit tabloidelor americane, se pare că presiunea exercitată de calitatea de părinte a devenit mult prea mare pentru ei.

Revista OK! a anunţat, luni, că Ryan Gosling şi Eva Mendes au trăit separat în ultimele săptămâni. Actriţa, în vârstă de 40 de ani, a rămas singură cu fiica ei, în reşedinţa din Los Angeles a cuplului, în timp de Ryan Gosling, în vârstă de 34 de ani, îşi petrece tot timpul în statul american Georgia, unde filmează pentru pelicula "The Nice Guys".

OK! Magazine a fost prima publicaţie din lume care a raportat faptul că Eva Mendes era însărcinată şi că urma să aibă un copil cu colegul ei din distribuţia filmului "Destine la răscruce/ The Place Beyond The Pines", notează agenția Mediafax.

"E mai mult decât simplul stres generat de venirea pe lume a unui copil.

Ei abia îşi mai vorbesc", a dezvăluit o sursă pentru acest tabloid american.

"Eva l-a dat la o parte pe Ryan", a adăugat aceeaşi sursă.

Potrivit presei americane, actriţa de origine cubaneză a refuzat să îşi ia fiica şi să se mute pentru o vreme în Atlanta, pentru a fi mai aproape de iubitul ei.

O altă sursă a făcut următoarea declaraţie pentru OK! Magazine: "Aşadar, în loc ca el să vină la hotel în fiecare seară şi să îşi petreacă fiecare noapte alături de ele, el este acum nevoit să călătorească la Los Angeles cu avionul, la câteva zile, pentru a putea să-şi vadă fiica".

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod