Roxana Ciuhulescu renunță la televiziune

Prezentatoarea emisiunii "ProMotor" a anunțat că părăsește postul Pro TV, după 13 ani de la prima ei apariție pe "sticlă".
Vedeta a scris luni pe blogul ei că pleacă de la Pro TV, dar nu a optat pentru o televiziune concurentă, ci se va dedica unor proiecte din domeniul auto.
 
"Nici nu-mi vine să cred că au trecut 13 ani de când lucrez în familia ProTv. În toamna lui 2000 făceam cunoştinţă pentru prima dată cu "sticla", atunci când am participat la casting-ul pentru emisiunea ProMotor. Publicul m-a votat şi aşa am ajuns la cârma celei mai longevive şi mai cunoscute emisiuni auto. Însă ProMotor n-a fost singură emisiune din trustul MediaPro la care am participat, au mai fost "Vara Ispitelor", "Bodyguard", "Băieţi buni", am lucrat în permanenţă şi pentru Ştirile din Sport însă am colaborat şi cu Ştirile ProTv, "Happy Hour" sau "Poveştiri Adevărate".
Ei bine, a sosit momentul să-mi iau rămas bun de la ProTv, a fost poate cea mai dificilă decizie a vieţii mele şi nu, n-am luat-o în urma unui impuls de moment, ci am cântărit-o 18 luni. Probabil că se vor specula multe idei pe seama plecării mele din cel mai mare trust media, însă ce pot să vă spun este că niciodată n-am să vorbesc de rău acest trust, ba din contră, am numai cuvinte de laudă la adresa lui"
, a scris Roxana Ciuhulescu.

"Probabil că mulţi se vor întreba ce urmează să fac mai departe, nu? În momentul de faţă am 2 proiecte personale, ambele avînd legătură cu lumea auto.
Unul din ele se numeşte Guidare Pilotare, şcoală de pilotaj şi conducere defensivă pe care am adus-o în România împreună cu 2 prieteni (www.guidarepilotare.ro) iar celălalt este Şcoala de şoferi Teo (www.vreaupermis.ro), pentru care eu sunt imagine şi care împreună cu Marius Teodorescu (proprietarul ei), o vom ajuta să rămână nr. 1 în România"
, a explicat ea.

Roxana Ciuhulescu a mai scris că deocamdată nu își propune să se întoarcă în televiziune, însă nu exclude o revenire în acest domeniu: "Este foarte posibil că în viitorul apropiat să semnez şi cu o televiziune, neexcluzînd şi reîntoarcerea mea în Pro TV." 

Deocamdată, ea savurează momentul pe care îl traversează și mărturisește că se simte foarte bine.
"Să va mai spun ceva? De la 18 ani muncesc însă este pentru prima dată când sînt propriul meu şef şi este.....al naibii de bine! :)", a scris Roxana pe blogul ei.


Foto: Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 August 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod