Prințul William, "umilit" de soție


Ducele s-a dovedit mai prejos decât soția sa la o degustare de whisky în Scoția.

Prințul William a făcut o grimasă și s-a înecat cu o înghițitură dintr-un whisky de 57,8 de grade, în timp ce ducesa de Cambridge l-a apreciat drept "delicios", relatează cotidianul britanic The Daily Telegraph, citat de Agerpres.

Ducele și Ducesa se află într-un tur de Scoția, unde au vizitat cea mai veche distilerie de whisky aflată încă în funcțiune — Glenturret, din apropiere de Crieff (comitatul Perthshire) — care datează din 1775.

Prințul William a încercat mai întâi un Black Grouse Alfa, pe care l-a apreciat drept "destul de bun", înainte ca el și soția să guste dintr-un Snow Grouse, un whisky mai ușor, destinat femeilor.


Ducesa a sorbit dintr-un pahar și a sugerat că soțul său — care a avut recent probleme cu degustarea de rom la o ceremonie a Royal Navy — ar trebui să-l încerce pe cel "cel pentru fete", în loc de unul mai puternic.

William a refuzat, alegând să deguste un whisky de 68,9 de grade, direct din alambic. Ducele a luat o înghițitură, înainte de a-l oferi soției sale care i-a declinat oferta, precizând că va rămâne la cel "de fete". Ulterior însă, cei doi au gustat din whisky-ul de 57,8 de grade, însă William a tușit și s-a înecat.


Foto: AFP/Mediafax

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod