Premiile Grammy 2012: Adele este marea câştigătoare!

Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare la cea de-a 54-a gală Grammy, unde a obţinut şase trofee din şase nominalizări. Lady Gaga a plecat acasă cu mâna goală.

Cântăreaţa britanică Adele a fost marea câştigătoare la cea de-a 54-a gală Grammy, unde a obţinut şase trofee din şase nominalizări, inclusiv la categoriile "albumul anului" ("21") şi "înregistrarea anului" ("Rolling in the Deep"), informează Reuters, citat de Mediafax.

Adele - aflată la prima ei apariţie pe scenă după intervenţia suferită pe coardele vocale în toamna anului 2011 - a eclipsat tot spectacolul, care a avut şi momente serioase, cu tributuri aduse regretatei cântăreţe Whitney Houston, ce a decedat sâmbătă, notează Mediafax. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada de baie din camera sa de hotel, iar cauza decesului nu este deocamdată cunoscută.
Marea legendă muzicii pop, care a primit de-a lungul vieţii şase premii Grammy, a fost omagiată în discursuri de acceptare şi piese, de artiştii prezenţi la ceremonie.

De asemenea, Jennifer Hudson a interpretat unul dintre hiturile lui Whitney Houston, "I Will Always Love You", iar gazda ceremoniei, LL Cool J, a spus o rugăciune pentru familia, prietenii şi fanii cântăreţei. "Deşi a plecat, rămânem cu adevărat binecuvântaţi de spiritul ei muzical", a spus acesta.

Cântăreața britanică Adele, în vârstă de 23 de ani, care a interpretat pe scenă hitul său "Rolling in the Deep", a primit premiile Grammy la categoriile "cel mai bun album" ("21"), "cea mai bună înregistrare" şi "cel mai bun cântec" ("Rolling In the Deep"), dar şi la "cea mai bună interpretare pop solo" ("Someone like you"), "cea mai bună cântăreaţă solo" şi "cel mai bun clip scurt".
Adele a concurat pentru trofeul pentru "cel mai bun album al anului" cu Foo Fighters ("Wasting Lights"), Lady Gaga ("Born this Way"), Bruno Mars ("Doo Wops and Hooligans") şi Rihanna ("Loud").

Rockerii de la Foo Fighters, cu şase nominalizări, au fost ceilalţi mari câştigători ai galei, cu cinci premii Grammy, la categoriile "cea mai bună interpretare rock" ("Walk"), "cea mai bună interpretare hard rock/ metal" ("White Limo"), "cea mai bună piesă rock" ("Walk"), "cel mai bun album rock" ("Wasting lights"), "cel mai bun clip lung" ("Foo Fighters: Back And Forth").

Cântăreţul Bruno Mars, nominalizat şi el la şase categorii de premii, a plecat acasă cu mâna goală, la fel şi excentrica Lady Gaga, nominalizată la trei categorii, în timp ce Kanye West, care a avut cele mai multe nominalizări - şapte -, a câştigat premiile pentru cea mai bună interpretare rap ("Otis", alături de Jay-Z), cel mai bun cântec rap şi cea mai bună colaborare rap ("All of the Lights") şi cel mai bun album rap ("My Beautiful Dark Twisted Fantasy").

Trofeul pentru revelaţia anului - primit de Adele în 2009 - a fost câştigat anul acesta de Bon Iver, care a mai obţinut premiul pentru cel mai bun album alternativ ("Bon Iver").

Printre celelalte mari momente ale galei care a avut loc duminică seară, la Staples Center din centrul oraşului Los Angeles, s-a numărat şi Beach Boys, celebrul grup californian, care a sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare printr-o foarte aşteptată revenire pe scenă, după o absenţă de peste 20 de ani, relatează Mediafax.

De asemenea, Glen Campbell, care a cântat piesa "Rhinestone Cowboy", a primit un premiu pentru întreaga carieră.

În timpul evenimentului au mai cântat, printre alţii, Taylor Swift, Bruce Springsteen şi E Street Band, Chris Brown, Coldplay şi Rihanna.

Alicia Keys şi Bonnie Raitt au interpretat piesa "A Sunday Kind of Love" a Ettei James, o altă mare legendă a muzicii care a murit anul acesta.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod