Penelope Cruz, cea mai sexy femeie în viaţă

Actriţa spaniolă a fost numită cea mai sexy femeie în viaţă de revista Esquire şi apare într-un pictorial în numărul din noiembrie al publicaţiei.

Penelope Cruz, în vârstă de 40 de ani, a fost numită cea mai sexi femeie în viaţă, titlu acordat anul trecut de revista Esquire actriţei americane Scarlett Johansson, care l-a obţinut, de altfel, de două ori, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de Mediafax.

Cruz este a unsprezecea femeie care a obţinut acest titlu, printre celelalte vedete feminine apreciate de editorii publicaţiei dedicate bărbaţilor numărându-se Angelina Jolie, Halle Berry, Rihanna şi Charlize Theron.

Actriţa spaniolă apare pe coperta numărului pentru noiembrie al revistei şi într-un pictorial publicat alături de un interviu în care vedeta vorbeşte despre atracţia sa pentru actorie, care a fost foarte puternică în adolescenţă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod