Nepoata lui Morgan Freeman, înjunghiată mortal în plină stradă - VIDEO

Actorul american este în doliu, după ce nepoata sa vitregă, actriţa E’Dena Hines, în vârstă de 33 de ani, a fost înjunghiată mortal pe o stradă din Manhattan, New York, principalul suspect în acest caz fiind iubitul său.

Incidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, când un apel la numărul de urgenţă 911 anunţa un atac armat pe o stradă aflată în apropiere de locuinţa victimei. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit o femeie înjunghiată în zona toracelui, identificată ulterior ca fiind E’Dena Hines.

Iubitul victimei, Lamar Davenport, se afla în apropiere, fiind reţinut de poliţişti şi dus la un spital psihiatric pentru un consult. Conform martorilor, citaţi de New York Post, bărbatul ar fi atacat-o pe actriţă în ceea ce se consideră că a fost un „act de exorcism”.

Tânăra a fost înjunghiată de 16 ori, iar atacatorul se pare că şi-a continuat asaltul chiar şi după ce victima încetase din viaţă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod