Mircea Albulescu a fost operat pe cord

Actorul, internat la Institutul de Boli Cardiovasculare dinTimişoara, a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe inimă, în prezent aflându-se în Secţia de Terapie Intensivă.

Surse din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara au declarat pentru Mediafax că miercuri seară actorul Mircea Albulescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord, echipa de medici care l-a operat pe actor fiind condusă de profesorul Marian Gaşpar, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă.

În timpul intervenţiei, lui Mircea Albulescu i-au fost făcute trei bypass-uri, întrucât în urma analizelor amănunţite s-a impus această operaţie, mai ales că actorul avea montat un stimulator cardiac, mai spun sursele citate.

În prezent, actorul este internat la Secţia de Terapie Intensivă.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, medicul Alina Lupu, declara pentru Mediafax că actorul este ”stabil, conştient şi cooperant” şi va mai rămâne internat o perioadă.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod