Minodora a slăbit 14 kilograme: „Cori Grămescu mi-a schimbat viaţa. La maxim!”

21 Decembrie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Minodora a slăbit 14 kilograme: „Cori Grămescu mi-a schimbat viaţa. La maxim!”

După opt săptămâni de când a decis să slăbească, Minodora a reuşit să dea jos 14 kilograme şi să îmbrace o rochie pentru prima dată după 14 ani.


Responsabilă în mare parte de forma actuală a Minodorei este Cori Grămescu, alături de care artista a tras din greu la sală în această perioadă.
„La primul antrenament mi-a fost greu să ridic mâinile sus de cinci ori şi nu am putut să mă ridic de jos ca să fac abdomene.

În primele doua săptămâni făceam antrenamente de trei ori pe săptămână, iar apoi am început să vin zilnic la sală.

Primul lucru important învăţat de la Cori este acela că trebuie să-ţi controlezi respiraţia pentru a putea face sport. După o lună, progresele erau uriaşe, iar acum mă mândresc că am reuşit să ajung la 81 de kilograme. Am dat jos 14 kilograme şi sunt foarte mândră de mine”, declară Minodora.
„Cori Grămescu mi-a schimbat viaţa.
La maxim! Pe lângă orele de sport, Cori mi-a impus un alt stil de viaţă, iar acum toată familia îl urmează. Am renunţat la condimentele din comerţ pentru supe, care sunt pline de chimicale. Eu puneam condimente până şi în piure-ul de cartofi sau în pilaful de orez. Am renunţat la laptele praf din cafea şi la zahăr. Înainte puneam patru cuburi de zahăr în cafea şi lapte condensat, iar acum beau cafeaua fără zahar şi cu lapte cumpărat din piaţă”, continuă Minodora.

Chiar dacă a slăbit 14 kilograme într-un timp record, Minodora plănuieşte să continue antrenamentele şi să mai dea jos câteva kilograme.

 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • eu pe 29 Mar 2012, 22:12
    asa

    prietene daca mai iei pilule pt a tne hipertensiunea in frau iti faci ficatu praff asa ca obisnuestete cu greutatea si apucate de un sport orce presupune efort maricel sala de forta alergari prin parcuri iar daca nici asa nu merge er fi bine sa te gandesti cum sa te obisnuesti asa cum esti pt ca chiar daca vei slabi sunt sigur ca te vei ingrasa la loc asa ca ai face bine sa te gandesti la ce tiam spus ... mult noroc ,eu ma chinui sa ma ingras si nu reusesc chiar daca ti se pare ciudat dar nu pot sa iau in greutate or cat as manca ( adica iau dar dupa cateva zile ajung la la aceleasi kg)

    0
    0

  • cristina pe 1 Feb 2012, 08:37
    dieta

    bravoo minodora!!ma bucur pt tine imi doresc ca si eu sa reusesc

    0
    0

  • Andreea pe 4 Ian 2012, 11:05
    reclama

    "tanase" cel mai probabil vei putea afla dieta ducandu-te la sala lui Cori Gramescu pentru ca acesta si este scopul acestui articol, pentru a-i face reclama. Nu va pune niciodata dieta Minodorei pe site.

    0
    0

  • tanase pe 2 Ian 2012, 19:21
    cum pot cunoaste dieta lui Cori Grămescu

    Am o inaltime de 176 m si o greutate de120 kg, sunt din Bucuresti.am urmat mai multe diete dar nu au dat rezultate. Daca ma puteti ajuta sa urmez programul de slabit al Minodorei va multumesc (Datorita obezitati am si hipertensiune arteriala ma lupt sa mentin cit de cit tensiune in valori normale cu medicamente)

    0
    0

  • tanase pe 2 Ian 2012, 19:21
    cum pot cunoaste dieta lui Cori Grămescu

    Am o inaltime de 176 m si o greutate de120 kg, sunt din Bucuresti.am urmat mai multe diete dar nu au dat rezultate. Daca ma puteti ajuta sa urmez programul de slabit al Minodorei va multumesc (Datorita obezitati am si hipertensiune arteriala ma lupt sa mentin cit de cit tensiune in valori normale cu medicamente)

    4
    0

  • nico pe 30 Dec 2011, 02:35
    bravo

    felicitari esti superba iti sta f bine tineo tot asa!iti sta fffff bn in rocchie...multa bafta in continuare

    1
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod