Matthew McConaughey e din nou tătic

Camila Alves, soţia actorului, a dat naştere celui de-al treila copil al cuplului, a confirmat pentru ziarul britanic Daily Mail o sursă apropiată a cuplului.
Sexul copilului nu a fost încă făcut public, deşi potrivit TMZ.com, ar fi vorba despre o fetiţă. Camila şi Matthew mai au doi copii - o fiică, Vida, în vârstă de trei ani, şi un fiu, Levi, în vârstă de patru ani, notează agenția Mediafax.

Potrivit unor surse citate de Daily Mail, Camila, în vârstă de 30 de ani, ar fi născut în Austin, Texas, acolo unde ea şi soţul ei au o casă. Cei doi formează un cuplu din 2006, însă cei doi s-au căsătorit abia în iunie anul acesta la reşedinţa lor din Texas.

McConaughey, în vârstă de 43 de ani, care în prezent filmează pentru "The Dallas Buyers Club" a făcut publică sarcina soţiei sale de Ziua Recunoştinţei şi, potrivit presei britanice, a fost alături de aceasta când a născut.

"La mulţi ani, America!.
Iată mai multe veşti bune: Camila şi cu mine aşteptăm cel de-al treilea copil al nostru, slavă Domnului"
, a scris actorul pe Twitter.

De asemenea, McConaughey a povestit pentru revista People că atât Vida, cât şi Levi s-au arătat deosebit de încântaţi la vestea că familia se va mări cu un nou membru. "Unul vrea un fărţior, celălalt vrea o surioară şi se răzgândesc în fiecare zi", a spus actorul.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod