Frumusețe nordică: Helena Christensen arată senzațional la 44 de ani

de Daniel Dumitrescu, 12 Noiembrie 2013

La două decenii de la perioada sa de glorie, supermodelul danez demonstrează că nu și-a pierdut formele exemplare.

După ce și-a petrecut ultimii ani exersând arta fotografiei, Helena Christensen a revenit în fața camerelor foto. Top modelul a pozat recent pentru revista Bwatt, iar imaginile arată că ea nu resimte deloc efectele trecerii timpului, dimpotrivă.

Îmbrăcată cu o cămășuță turcoaz și cu o haină bărbătească acoperindu-i umerii, daneza își pune în valoare picioarele lungi, stând așezată pe un scaun, în decorul retro al unei camere de hotel.

Cu o expresie zen pe figură și cu picioarele sale nesfârșite, Helena Christensen arată de ce ani la rând a fost preferata unor titani ai modei, de la Versace și Karl Lagerfeld până la Valentino, scrie ziarul britanic Daily Mail.

Coperta publicației daneze o înfățișează pe Helen într-o imagine artistică, purtând chiloți roșii de satin, cu un cordon de aceeași culoare prins în dreptul buricului și care ajunge în jurul gâtului. Pe deasupra, ea are o pelerină bleumarin care coboară peste genunchi.



Cu un inel albstru uriaș pe mâna stângă, Christensen privește inocent spre camera foto, afișând expresia unei fetițe care pare că s-a pierdut de ai săi.

Într-o altă imagine, ea e îmbrăcată mai conservator, cu o cămașă albă și o pălărie pe cap, în timp ce curăță coaja unei portocale. Culorile și bijuteriile i se potrivesc perfect.



Fostul model de la Victoria's Secret este surprins în diferite ipostaze expresive. "Imaginile impresonante arată fetița, femeia puternică sexual, poeta senzuală, artista vulnerabilă și frumusețea matură pe care ea le întruchipează"
, scrie revista Bwatt.

Pictorialul a fost realizat de fotograful internațional Anja Poulsen. Ea a fondat revista artistică daneză Bwatt care promovează tot ce este mai puternic și unic în modă, muzică, artă, fotografie, pulicând articole despre cele mai mari staruri.

Helena Christensen a devenit celebră în anii 1990, în calitate de "înger" al casei de modă Victoria's Secret. Ea a câștigat titlul de Miss Danemarca, în 1986, apoi și-a început cariera în modelling, având nenumărate apariții pe copertele revistelor Vogue, Elle și Harper's Bazaar.



După ce a renunțat la activitatea de fotomodel, a lucrat ca director artistic pentru revista Nylon, având contribuții în design și în expoziții foto.



În ciuda vârstei sale, Helena Christensen este în prezent unul dintre cele mai solicitate modele din lume. În 2012, supermodelul a semnat un contract cu producătorul european de lenjerie intimă Triumph, urmând să lanseze sub acest brand propria linie de articole de acest gen.

Helena Christensen este căsătorită și are un băiat în vârstă de 12 ani, Mingus.


Foto: Hepta / Daily Mail

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod