E oficial: Kate Middleton este însărcinată din nou!

Ducesa de Cambridge și soțul ei, prințul William, vor deveni din nou părinți. Casa regală britanică a confirmat informația într-un scurt anunț de presă, informează cotidianul Daily Mail.

Copilul se va naște anul viitor. Kate și William, amândoi în vârstă de 32 de ani, au un băiețel, George, în vârstă de un an și două luni.

Născut pe 22 iulie 2013, micuțul prinţ a avut de atunci puţine apariţii publice. Protejat de familia sa, prinţul britanic a apărut doar de două ori în public - în faţa maternităţii londoneze în care s-a născut şi cu ocazia botezului său, în octombrie.

Prinţul George, fiul prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, care este al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, a împlinit un an pe 22 iulie.

Kate și William au spus în mai multe rânduri deschis că își mai doresc un copil.

Potrivit casei regale, regina Elizabeth a II-a şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice s-au declarat încântaţi de această veste, scrie bbc.co.uk.

La fel ca la prima sarcină, ducesa de Cambridge suferă de greţuri matinale violente şi este tratată de medicii familiei regale la palatul Kensington.

Premierul britanic David Cameron a publicat pe Twitter un mesaj în care se declară "încântat de fericita veste potrivit căreia ei (cuplul princiar britanic, n.r.) aşteaptă încă un copil".

Ducesa de Cambridge nu îl va mai însoţi pe prinţul William la întrunirea oficială pe care o aveau programată luni, la Universitatea Oxford, a precizat Clarence House, reşedinţa oficială a acestuia.

Afecţiunea ducesei - denumită "hyperemesis gravidarum" - o obligă pe aceasta să primească hidratare suplimentară, medicamente şi nutrimente.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
8 Septembrie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod