Dani Oţil a uitat să plătească benzina: "Am scăpat de dosar penal"

de Daniel Dumitrescu, 24 Septembrie 2013

Realizatorul TV a uitat să plătească carburantul la o benzinărie din Mizil, dar a avut noroc că a fost anunțat pe Facebook să-și achite datoria.
Dani Oţil a relatat luni, în emisiunea de la Antena 1, o întâmplare amuzantă a cărui protagonist a fost şi care s-a terminat cu bine. "Vreau să-i mulţumesc Sfântului Zuckerberg că ne-a dat Facebook", a început Dani să povestească.

"Duminică dimineaţa, la prima oră când am băut cafeaua am văzut un mesaj pe Facebook. <<Bună ziua! De la staţia OMV Mizil vă anunţăm că ieri aţi făcut cumpărături şi nu aţi achitat carburantul>>. Nu aveam cum să aflu că mai trec pe acolo peste o lună şi îmi făcea dosar penal", a mai spus Oțil.

"Era doar benzina de la motocicleta de concurs şi suma e 58,28 RON. Aş fi avut dosar penal pentru 58,28 RON", a explicat realizatorul TV.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod