Alec Baldwin va deveni din nou tată, la 54 de ani

Actorul va deveni din nou tată, anul acesta. Cea de-a doua soţie a sa, Hilaria Thomas Baldwin, e însărcinată cu primul copil al cuplului, a anunţat, marţi, agentul de presă al starului american.
Informaţia a fost confirmată şi de Alec Baldwin, într-o emisiune de televiziune. "Dacă ar trebui să împărtăşesc cu voi tot ceea ce simt în acest moment, probabil aş izbucni în plâns", a declarat actorul american în emisiunea de televiziune "Extra".

Alec Baldwin, în vârstă de 54 de ani, s-a căsătorit cu Hilaria Thomas, instructor de yoga, care este cu 26 de ani mai tânără, în iulie 2012, în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată la New York, informează Mediafax.

Bebeluşul lor se va naşte în vara acestui an, a precizat agentul de presă al actorului.

Alec Baldwin a fost căsătorit între anii 1993 şi 2002 cu actriţa Kim Basinger, cu care are o fiică, Ireland, născută în 1995.

Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru fraţi Baldwin, fiind de două ori premiat cu Emmy şi de trei ori cu Globul de Aur pentru rolul din serialul "30 Rock".

Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum "Ghinionistul/ The Cooler" (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar".
Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, deşi Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţ, notează Mediafax.

Actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune "30 Rock", şi a prezentat "Saturday Night Live", o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite.

Actorul a putut fi văzut în 2010 pe marile ecrane în lungmetrajul "E tare complicat!/ It's Complicated", alături de Meryl Streep şi Steve Martin.


Foto: AFP/Mediafax
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
13 Februarie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod