Imagini desprinse din legende! Caii sălbatici ai Islandei cutreieră nămeții

Fotograful Drew Doggett este recunoscut pentru faptul că a călătorit prin toată lumea, realizând fotografii uimitoare cu peisaje, oameni sau culturi diferite.
Una dintre cele mai spectaculoase serii ale sale se numește "Pe Tărâmul Legendelor" și surprinde frumusețea unică a cailor aproape sălbatici din Islanda, care cutreieră liberi peisajul uimitor al acestei insule vulcanice. Deși cei mai mulți fotografi își doresc să surprindă peisajele impresionante din Islanda, Drew Doggett a făcut un pas înainte, alegând să fotografieze caii islandezi în cadrul peisajelor de o frumuețe aparte, rezultatul fiind imagini ce par desprinse din legende.

În timpul șederii sale în Islanda, Doggett a locuit la o fermă unde erau sute de cai.
Artistul a fost fascinat de folclorul local și în special de legenda islandeză a calului cu opt picioare numir Sleipnir, despre care localnicii cred ca este spiritul zeului mitologic Odin. Seria impresionantă de imagini surprinde relația dintre această rasă aproape sălbatică de cai din Islanda și mediul extrem în care trăiește.

Peisajele includ câmpii întregi acoperite cu zăpadă, cascade care produc un vuiet asurzitor, plaje cu nisip negru și lagune de gheață. Grațioșii cai se contopesc cu acest mediu aspru, pe care au învățat să-l stăpânească.

"Cascadele produc un sunet incredibil de puternic și sunt de o frumusețe aproape violentă, dar cu toate acestea caii erau calmi, stând la câțiva pași de milioanele de tone de apă care curgeau.
Alte dăți, stăteam în zăpadă până la coapse, în condiții de vânt puternic, iar caii stăteau complet nemișcați", a declarat fotograful pentru mymodernmet.com. 

Descoperă imaginile uimitoare realizate de artist în Islanda.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod