copil

Forţa e cu el! Un copil crede că deschide uşile cu puterea minţii - VIDEO

O înregistrare video amuzantă arată un copil care crede că poate controla uşile dintr-un aeroport cu puterea minţii, ca în „Războiul stelelor“.

Aşa cum spunea Yoda, "Mărimea nu contează" - Forţa e mai puternică decât orice, dacă ştii să o descoperi şi să o controlezi. Ei bine, puştiul din această înregistrare video pare că o stăpâneşte destul de bine pentru a deschide uşile într-un aeroport.

Este evident că micuţul nu ştie că uşile se deschid automat graţie senzorului de mişcare care îi detectează prezenţa, iar tatăl său, probabil un fan al francizei "Star Wars", a profitat de ocazie şi l-a filmat, apoi a postat pe YouTube clipul, folosind username-ul Darth Resona.

"Fă-o!", îşi încurajează el fiul, în timp ce acesta întinde mâna spre uşă, ca un cavaler Jedi, iar aceasta se deschide.

După ce uşa se închide, băieţelul întinde iar mâna, iar aceasta se deschide din nou, spre amuzamentul tatălui său. Înregistrarea video a devenit virală pe internet.

 

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod