Top cele mai bune filme bazate pe întâmplări reale

Shéhérazade, de Jean-Bernard Marlin


Filmul de debut al lui  Jean-Bernard Marlin este născut dintr-un fapt divers citit într-un ziar: iubirea dintre un proxenet și o tânără prostituată, într-un cartier sărac al orașului său natal. Regizorul și-a dorit de la bun început să filmeze în locații reale, cu interpreți neprofesioniști care să fie cât mai apropiați de personajele care au inspirat povestea. După o perioadă de documentare pe străzile Marsiliei, au urmat scrierea scenariului și opt luni intense de casting în școli și centre sociale.

„Am văzut aproape toți tinerii din Marsilia, din toate cartierele”, povestea regizorul într-un interviu la Cannes. Pe Dylan Robert, protagonistul, regizorul l-a găsit printre tinerii proaspăt ieșiți din închisoare, iar Kenza Fortas, actrița principală, a fost descoperită într-o tabără de romi. Regizorul a rescris dialogurile împreună cu ei înainte de filmare, iar ce a ieșit este „o mostră impecabilă de cinema-verité”, conform Cineuropa, o poveste dinamică și emoționantă.
La Cannes, înconjurați de presă și public, protagoniștii au trăit intens cea mai surprinzătoare experiență a vieții lor, în condițiile în care Dylan a primit o învoire de la centrul social unde era consemnat pentru a participa la festival iar Kenza și-a adus întreaga familie și prietenii să o vadă pășind pe covorul roșu. Pentru cei doi, filmarea și participarea la festival au fost, fără îndoială, o experiență cu potențialul de a le schimba destinele – un deziderat pe care și filmul pare că și-l propune.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod