Kate Winslet si "Slumdog Millionaire" - marii castigatori ai Globurilor de Aur 2009

In dimineata de 12 ianuarie 2009, HBO a transmis in direct cea de-a 66-a editie a Premiilor Globul de Aur, decernate de Asociatia Presei Straine de la Hollywood.

In dimineata de 12 ianuarie 2009, HBO a transmis in direct cea de-a 66-a editie a Premiilor Globul de Aur, decernate de Asociatia Presei Straine de la Hollywood. Potrivit site-ului oficial Goldenglobes.org, festivitatea de premiere a fost transmisa in peste 160 de tari din intreaga lume, Romania si China numarandu-se printre cele in care aceasta ceremonie a fost transmisa, pentru prima oara, in direct.

Una dintre surprizele serii a fost actrita Kate Winslet, care a obtinut doua distinctii: Cea mai buna actrita intr-o drama ("Revolutionary Road"), categorie la care a concurat cu Anne Hathaway ("Rachel Getting Married"), Angelina Jolie ("Changeling"), Meryl Streep ("Doubt") si Kristin Scott Thomas ("I've Loved You So Long") si Cea mai buna actrita in rol secundar ("The Reader"), rivalizand cu Amy Adams ("Doubt"), Penelope Cruz ("Vicky Cristina Barcelona"), Viola Davis ("Doubt") si Marisa Tomei ("The Wrestler").



Marele castigator al acestei editii a fost filmul lui Danny Boyle "Slumdog Millionaire", care a castigat la toate categoriile la care a fost nominalizat, respectiv patru Globuri de Aur, pentru Cel mai bun film - drama, Cel mai bun scenariu (Simon Beaufoy), Cea mai buna coloana sonora (A. R. Rahman) si Cel mai bun regizor (Danny Boyle). Aceasta co-productie SUA-Marea Britanie-India a castigat saptamana trecuta cinci premii la Critics' Choice Awards, acordate de Asociatia Criticilor de Film din SUA.

O alta supriza a fost productia HBO "John Adams".
Intrata in competitie la categoria mini-seriilor si filmelor de televiziune, a castigat patru premii: Cea mai buna mini-serie sau film de televiziune, Cel mai bun actor intr-un rol principal in mini-serie sau film de televiziune (Paul Giamatti), Cea mai buna actrita intr-un rol principal in mini-serie sau film de televiziune (Laura Linney) si Cel mai bun actor intr-un rol secundar in mini-serie sau film de televiziune (Tom Wilkinson).

Un alt serial de televiziune care si-a adjudecat toate premiile la care a fost nominalizat a fost productia NBC "30 Rock": Cea mai buna actrita intr-un rol principal (Tina Fey, care este si creatoarea serialului), Cel mai bun actor intr-un rol principal (Alec Baldwin) si Cel mai bun serial de comedie.
12 Ianuarie 2009
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • jamescrissilv.ro pe 13 Ian 2009, 14:23
    Kate

    Kate merita pe deplin aceste premii si ma bucur ca a intrat in topuri. O zi minunata iti doresc

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod