Cele mai bune zece filme bazate pe cazuri reale, de văzut până la finalul anului

de Cinemagia, 7 Iulie 2018

Dacă nu ne cunoaștem istoria, putem repeta greșelile trecutului, este un celebru aforism. Filmele se inspiră din realitate pentru a readuce în discuție subiecte din trecut cu impact și astăzi ori pentru a omagia personalități ale deceniilor trecute.
Iată o serie de filme bazate pe cazuri reale, despre oameni obișnuiți ori personalități care au marcat în bine sau rău trecutul nostru.

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar


Filmul, ce rulează pe marile noastre ecrane, prezintă viața celebrului Pablo Escobar, despre care s-a spus la un moment dat că traficul global de droguri l-a transformat în cea mai bogată persoană de pe Pământ.Subiectul carismaticului traficant de droguri din anii `80 Pablo Escobar nu a fost nici pe departe uitat în ultima vreme, desigur datorită serialului Narcos de la Netflix, dar acum revine în atenţie odată cu ecranizarea Loving Pablo. Un mare atu al filmului îl reprezintă cuplul popular format din soţii Javier Bardem şi Penelope Cruz, în rolurile principale.

Filmul este relatat prin ochii iubitei lui Escobar, jurnalista şi prezentatoarea TV Virginia Vallejo, pe a cărei carte omonimă se şi bazează scenariul, femeia pe care traficantul a învestit-o cu titlul de „biograful” lui.

Pe fundalul spectaculos al selvei columbiene, Javier Bardem reușește să fie aproape la fel de carismatic precum traficantul era cândva, cu zâmbetul lui contagios. La fel de convingătoare e și furia din timpul scenelor de violență: să nu uităm că Escobar a devenit epitomul traficantului violent și criminal, care s-a demarcat de imaginea contrabandiștilor și a braconierilor pentru a deveni, în cele din urmă, inamicul public numărul unu.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod