A vrut să-şi pozeze fiica şi a surprins ceva ieşit din comun: Imaginea care a cucerit lumea

de Daniel Dumitrescu, 13 Octombrie 2017
fetiţă

Când şi-a pus fiica să stea în faţa lui pentru a o poza, tatăl ei habar n-avea că va face o imagine uluitoare.

Uneori, nu trebuie să faci mare lucru ca să te alegi cu o fotografie memorabilă - e suficient să foloseşti camera foto şi să ai un dram de noroc. Este exact ce i s-a întâmplat unui bărbat care dorea să-şi fotografieze copilul şi a realizat în schimb o imagine senzaţională care a cucerit internetul.

Potrivit revistei Time Magazine, instantaneul a fost publicat mai întâi pe reţeaua de socializare Reddit, iar în scurt timp s-a răspândit în mediul online.

Nu există prea multe informaţii disponibile despre imaginea incredibilă care a devenit virală, notează Shareably. Ceea ce se ştie este că un bărbat şi fiica lui au participat la o sărbătoare locală, apoi el a dorit să-i facă o poză în timp ce în spatele ei se aflau câţiva cai din rasa Clydesdale care urmau să participe la o paradă.

Tot ezitând, puţin intimidată de animalele impunătoare din preajma sa, micuţa şi-a adunat tot curajul şi s-a apropiat cât de cât de acestea, pentru ca tatăl ei s-o pozeze.

"Zâmbeşte!", i-a spus el. Iar în momentul în care omul a apăsat butonul, ceva neaşteptat şi nemaipomenit s-a întâmplat. Adică...

asta:



Cu siguranţă, nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Potrivit Time Magazine, imaginea a apărut mai întâi pe Reddit în 2016, pe un cont care a fost dezactivat ulterior, dar continuă să fie difuzată în mediul online şi să provoace o mulţime de reacţii.

Fotografia distribuită şi pe Facebook a fost atât de apreciată, încât a fost desemnată de BuzzFeed "cel mai bun instantaneu involuntar din 2016".  

Potrivit PetMD, caii din rasa Clydesdale, creată într-o regiune din Scoţia, sunt rezistenţi la munci grele, dar sunt şi tandri, cunoscuţi pentru personalitatea lor deosebită şi pentru inteligenţa de care dau dovadă. Ceea ce este evident şi în imaginea care a făcut înconjurul lumii.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod